Consiliul Județean Brașov și Compania APA Brașov prezintă mesajul comun și important pentru comunitatea brașoveană legat de risipa resursei de apă. Este un moment bun pentru a atrage atenția asupra acestui subiect și pentru a conștientiza oamenii. Mesagerul este arta murală și creația artistului vizual Alex Baciu – cunoscut pentru creațiile sale murale atât în România, cât și în străinătate.
Pictura murală care poate fi observată pe bazinul de apă de pe Dealul Melcilor din orice colț al Brașovului este una dintre acțiunile de stradă care fac parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare a Consiliului Județean Brașov și a Companiei APA Brașov – #WateroftheFuture, în cadrul proiectului european ”People and Planet – A Common Destiny”. Arta murală celebrează conștiința comunității prin angajamentul său față de ”Apa curată și sanitație” (ODD 6) și ”Acțiune climatică” (ODD 13), cele două obiective de dezvoltare durabilă cu care partenerii instituționali doresc să familiarizeze populația Brașovului. Județul Brașov este un caz fericit prin poziționarea sa geografică și bogăția naturală – însă în ultimii ani efectele schimbărilor climatice sunt tot mai observabile și în arealul nostru.
Pictura murală o considerăm un procesor eficient al informației, cât și al mesajului #WateroftheFuture. Deși distanța dintre privitor și creația artistică de multe ori frânează considerabil comunicarea, în cazul nostru este un avantaj, datorită poziției unice care permite ca mesajul să fie vizibil din multe părți ale orașului, devenind astfel un hotspot sau chiar un nou landmark (reper) al Brașovului. Pentru că este greu să comunicăm publicului anumite evenimente/mesaje, mai ales cele de tip manifest pe care le dorim să devină o normalitate, am urmărit ca propunerea conceptului artistic al muralului să aibă impact, simplitate estetică și la final să fie un rezultat eficient în timp, astfel încât un număr cât mai mare de oameni să-l poată descoperi.
„Cred cu adevărat în puterea pe care arta stradală o are în conștientul comunității, nu doar revitalizează spațiile urbane, dar poate inspira, poate determina întrebări la nivelul conștiinței fiecăruia dintre noi, poate încuraja și naște atitudini la nivelul comunității. Arta inspiră și stimulează comunitatea și puteți vedea mândria pe care o are populația unui oraș, după ce un perete a fost pictat. Mesajul Consiliului Județean Brașov și al Companiei Apa nu este doar de înfrumusețare a unui spațiu atât de vizibil al Brașovului, ci are rolul de educare a comunității privind risipa de apă, se bazează pe teme precum durabilitatea și libertatea. Ca bonus, noi, autoritatea publică, și artistul vizual am ales să lucrăm cu materiale prietenoase cu mediu. O colaborare benefică și îmbogățitoare pentru urbe, între oameni atât de diverși, de la artiști la funcționari publici, la voluntari, mediu de afaceri și public”, a declarat Todorică Șerban, președintele Consiliului Județean Brașov.
Apa, ca element primordial direct responsabil pentru evoluția noastră și pentru menținerea noastră pe Pământ, deși are cea mai mare răspândire pe glob, are cel mai mare grad de poluare care, din păcate, nu poate fi controlat.
„Ne bucurăm să vedem primele rezultate ale parteneriatului dintre Consiliul Județean Brașov și Compania Apa Brașov, prin dezvoltarea și implementarea de acțiuni și activități în județul Brașov care să ducă la mobilizarea și conștientizarea tinerilor cetățeni și nu numai asupra schimbărilor climatice și în privința problemelor cu care se confruntă resursele de apă nu doar la nivel local, dar și global. Acest mesaj vizual nu l-am dorit doar o formă de înfrumusețare a unuia dintre obiectivele importante – Rezervorul de apă de pe Dealul Melcilor, ci un simbol care scoate în evidență mesajul pe care toată lumea ar trebui să îl ia în serios, acela legat de grija și respectul față de resursele de apă”, a afirmat Alina Bălătescu, purtător de cuvânt al Companiei Apa Brașov.
Artistul Alex Baciu este interesat de urbanizarea vizuală defalcată, de regenerarea naturii în comportamentul citadin și cercetează dialogul urban alături de erorile acestuia în plină diversitate istorică. Artistul vizual are un vocabular și concepte vizuale proprii, fiind atras de intersecția dintre multiplele forme arhitecturale, culoare, numerologie, mitologie modernă și analiză spațială, explorează diferite forme artistice sub influența pop-surrealism-ului sau lowbrow art (arta underground), ilustrații, obiecte, pictură și picturi murale. Alex Baciu deține recordul celei mai mari lucrări murale realizată cu vopsele care purifică aerul (air purifying paints/ prietenoase cu mediu), realizată în Constanța.
„Conceptul muralului de la Brașov se bazează pe faptul că textul, scrisul în orice formă stilistică, este o particularitate esențială a imaginii, unde ochiul este un procesor eficient al informației, mai ales sub o formă stilistică de lettering H2O. Îl găsesc cel mai eficient ca impact, atunci când spui APA și transmite ideea de viață. Cuvântul viață are un impact emoțional la nivel uman și cu siguranță se poate traduce în subconștientul nostru ca fiind o responsabilitate continuă față de natură și mediu. În definitiv noi depindem de ele, ele sunt baza creației. Acesta este motivul (simbolul chimic) pentru care de cele mai multe ori imaginile clasice se transformă în pictograme, enunțând o imagine deseori printr-un semn simbol sau chiar un text scurt, care au rolul de a transmite cât mai multă informație într-un spațiu mic, poziționate în puncte cheie și cu o putere mare de vizibilitate”, a menţionat Alex Baciu.
Acțiunea de stradă a Consiliului Județean Brașov a fost sponsorizată și de Coresi Shopping Resort și Aro Palace SA, și susținută de Asociația Kunstadt și platforma Urbaniada.ro
Proiectul ”People & Planet: a Common Destiny” este implementat în România de Consiliul Județean Brașov și Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21, și co-finanțat prin programul DEAR – Programul de educație pentru dezvoltare și de creștere a nivelului de conștientizare, inițiat de către Uniunea Europeană.