Maratonul Resuscitării, pe 2 septembrie, la Brașov: Învață să acorzi primul ajutor în caz de stop cardiorespirator!

Brașovul găzduiește o primă ediție a Maratonului Resuscitării! Un eveniment inovator care își propune să educe comunitatea cu privire la importanța acordării primului ajutor în caz de stop cardiorespirator. Organizat sub egida SMURD Cluj și susținut național de Fundația pentru SMURD, maratonul vine cu o oportunitate crucială de a învăța și de a face diferența între viață și moarte.

Sâmbătă, 2 septembrie, între orele 12:00-22:00, la Coresi Shopping Resort.

Dorești să fii un erou în situații critice? Ai ocazia să înveți cum să acorzi primul ajutor în caz de stop cardiorespirator la evenimentul – Maratonul Resuscitării- sâmbătă, 2 septembrie, între orele 12:00-22:00, la Coresi Shopping Resort.

Știai că 4 din 5 stopuri cardiorespiratorii au loc acasă? Cu cât acțiunile de resuscitare sunt inițiate mai rapid, cu atât cresc șansele de supraviețuire ale victimei. Fiecare minut contează! Participând la acest maraton, vei învăța să recunoști semnele de stop cardiorespirator și să aplici manevrele de resuscitare esențiale până la preluarea victimei de către echipajele medicale de urgență.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Participarea este GRATUITĂ, iar înscrierea în prealabil NU este necesară!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.