15 ani de SMURD la Brașov

Ieri, 05.09.2023, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Brașov, la sediul Detașamentului 1 de Pompieri a avut loc un ceremonial militar și religios, la care au participat cei care și-au adus aportul în mod semnificativ la implementarea proiectului SMURD în județul Brașov, pompieri, medici și asistenți, dar și voluntari care își desfășoară activitatea în cadrul SMURD, de la operaționalizarea din anul 2008 și până în prezent.

Evenimentul prilejuit de celebrarea a celor 15 ani de când în Brașov a fost înființat SMURD aduce în prim plan evoluția unui serviciu de urgență, care contribuie alături de celelalte componente care îl întregesc la consolidarea sistemului integrat de urgență unde, pompierii, paramedicii, piloții, medicii, asistenţii şi voluntarii SMURD au fost alături de locuitoriivjudețului nostru în cele mai dificile momente, resuscitând inimi, oferind o nouă șanșă la viață.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Secretarul de stat si seful DSU, domnul dr. Raed Arafat a mulțumit pentru sprijinul oferit cetățenilor și sistemului integrat de urgență din România prin acțiunile întreprinse de modernizare a acestuia, atenția îndreptată spre atingerea obiectivelor de a veni în sprijinul cetățenilor găsind și oferind soluții de creștere a calității de răspuns a profesioniștilor din domeniu, pe linia de competență.

În cadrul festivității, pentru rezultate deosebite în activitatea profesională, pentru modul de implicare în rezolvarea problemelor de serviciu și pentru devotamentul pentru armă, s-a acordat:

– 𝑃𝑙𝑎𝑐ℎ𝑒𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑂𝑛𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝐼𝑛𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 – doamnei plt.adj.șef Bălan Lidia din cadrul Centrului Operațional

– 𝐼𝑛𝑠𝑖𝑔𝑛𝑎 𝑂𝑛𝑜𝑟𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎̆ ”𝑆𝑎𝑙𝑣𝑎𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑜𝑛𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑙 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐵𝑟𝑎𝑠̦𝑜𝑣” domnului plt.adj. Renghea Olimpiu, paramedic SMURD în cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

De asemenea, mai multi paramedici și voluntari din cadrul ISU Brașov, dar și cadre medicale ale UPU SMURD Brașov au fost recompensate cu distincții de serviciu și diplome de apreciere.

Domnul secretar de stat, dr. Raed Arafat a înmânat domnului inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Brașov, colonel Marciu Lucian și domnului dr. Boancă Romeo, seful interimar UPU SMURD Brașov, ”𝑬𝒎𝒃𝒍𝒆𝒎𝒂 𝒅𝒆 𝒐𝒏𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝑫𝒆𝒑𝒂𝒓𝒕𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑺𝒊𝒕𝒖𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝑼𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆”,\, pentru contribuția și eforturile deosebite aduse sistemului de urgență din România.

În ceas aniversar, dorim să adresăm mulțumiri paramedicilor, piloților, cadrelor medicale și voluntarilor SMURD pentru implicarea și devotamentul dobândite în cadrul misiunilor medicale încredințate.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.