CNPP: 4.766.378 de pensionari, la finele lunii august 2023. Pensia medie a fost de 1.965 de lei

Un număr de 4.766.378 de pensionari era înregistrat la finele lunii august 2023 în România, cu 134 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.965 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Din numărul total de pensionari, 662.658 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 564 de lei, potrivit datelor CNPP citate de Agerpres.

Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.815.785 de persoane, dintre care 2.193.074 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.190 de lei.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Pensie anticipată au primit, în august 2023, un număr de 5.951 persoane (2.778 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 89.486 de persoane (2.021 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 396.594 de persoane (pensie medie de 860 lei), dintre care 44.922 de persoane pentru gradul I de invaliditate (741 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 458.426 persoane (1.027 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 136 de pensionari (462 de lei, în medie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.