Târgul propus de un polițist brașovean, unui șofer care a comis un accident rutier cu victime

Un agent de poliție din cadrul Biroului Rutier Brașov a fost reținut în această dimineață, fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență. În fapt, polițistul i-ar fi cerut unui șofer, care a comis duminică seara un accident cu victime în zona Carrefour, suma de 1.000 de lei pentru a instrumenta dosarul de cercetare, astfel încât să nu fie tras la răspundere pentru incidentul produs. Polițistul i-a promis șoferului, că în schimbul mitei, îl va ajuta să-și păstreze permisul de conducere și va interveni la Laboratorul de Medicină Legală din Brașov pentru ca rezultatul probelor biologice să indice o alcoolemie 0 la mie. Șoferul a anunțat procurorii despre solicitările polițistului, iar anchetatorii i-au organizat un flagrant agentului de poliție. El este reținut pentru o perioadă de 24 de ore, pentru trafic de influență și luare de mită și urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Agentul de poliție are 38 ani și este absolvent al unei școli de agenți de poliție, fiind încadrat la IPJ Brașov din anul 2006. În acest moment el este suspendat din funcție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.