Începe ,,Luna curățeniei de toamnă”

Primăria Brașov va începe, din 25 septembrie, o amplă campanie de salubrizare a domeniului public. Brașovenii vor putea depozita deșeurile voluminoase la cele 55 de containere amplasate în tot orașul.

De luni, 25 septembrie, în toate cartierele Brașovului începe Luna curățeniei de toamnă, o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, a zonelor verzi. În paralel se derulează și campania de colectare de la cetățeni a deșeurilor voluminoase.

,,Având în vedere experiența din anii trecuți, când vremea nu ne-a ajutat foarte mult, am luat decizia să începem mai devreme luna curățeniei de toamnă, astfel încât să fim siguri că această campanie se va desfășura pe toate străzile din municipiu, în toate parcurile și locurile de joacă. Totodată, operatorii cu care primăria are contract vor avea 6 săptămâni la dispoziție, până în 4 noiembrie, pentru a realiza aceste lucrări. De luni, 25 septembrie, începem lucrările de salubrizare a domeniului public în zona Gării și a centrului istoric. Îi invităm și pe brașoveni să participe la acest program, fie în jurul blocurilor, fie în propriile locuințe, și să folosească cele 55 de containere de mari dimensiuni puse la dispoziție de către primărie pentru colectarea deșeurilor. Cu toții ne dorim un oraș curat, un oraș cu mai puțin praf și avem nevoie de implicarea voastră. Am alocat resurse și monitorizăm atent felul în care sunt desfășurate lucrările de curățenie, o puteți face și voi și să ne sesizați dacă identificați probleme în cartiere”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Un nou început: ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Braşov

Luna curățeniei de toamnă cuprinde următoarele activități de salubrizare: curățarea rigolelor, măturarea manuală și mecanizată a străzilor și trotuarelor, greblarea zonelor verzi, întreținerea și igienizarea cursurilor de apă, ridicarea depozitărilor accidentale. Obiectivul acestei acțiuni este, pe lângă cel de a avea un oraș curat și îngrijit, de a reduce cantitatea de praf (PM-uri) care ajunge în atmosferă.

Deşeurile rezultate ca urmare a acestei activităţi vor fi depozitate cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare la depozitul ecologic.

Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 9 m.c., dispuse pe domeniul public.

Citeste și:  Cultură la mare înălţime în acest sfârşit de săptămână, la Centrul Cultural Apollonia! Program 22-23 noiembrie

Este interzisă depozitarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), a molozului rezultat din demolări și a resturilor vegetale rezultate din toaletarea arborilor, care au un regim special.

Cele 55 de zone unde au fost amplasate containere pentru depozitarea deșeurilor voluminoase sunt următoarele:

Nr. crt.CARTIERULAMPLASAMENTUL
1.SCHEIPietrele lui Solomon
2.CENTRUStr. Traian Vuia – platforma 176
3.ASTRA IStr. Barbu Lautaru – zona platformei 281 Str. Alex. Cel Bun – platforma 110 Colonia Metrom – platforma 287
4.ASTRA IIStr. Baba Novac – platforma 238 Str. Soarelui nr.1-2 platou, zona platformei 272 B-dul St. cel Mare și Sfânt nr. 16 Aleea Constelaţiei – platforma 261
5.ASTRA IIIOcolitoarea Crinului – vis a vis platforma 541 bis Ocolitoarea Crinului – vis a vis platforma 557 Str. Neptun – platforma 552 Aleea Minerva – vis a vis platforma 542 Drumul Cernatului – vis a vis platforma 4B.
6.NOUAStr. Nucului – platforma 591.6 Str. Brazilor – platforma 594 Str. Levănţicăi – platforma 597
7.VALEA CETĂŢIIstr. Jepilor- platformele 199 str. Jepilor- platformele 191 str. Oltului- platforma 507 str. Muresului-platforma 515
8.SCRIITORILORStr. Brânduşelor lângă platforma 207, Str. Ion Creangă / str. Ovidiu platforma
9.CRAITER-TRIAJStr. Paşcani zona platformei 134, Str. Florilor zona platforma 121, Str. Pavilioanele CFR zona platforma 122, Fundătura Hărmanului zona platforma 351
10.FLORILORInters. Str. Crinului cu str. Grâului pe zona verde, Str. Mărgăritarelor lângă platforma 98
11.TRACTORULStr. George Bacovia – lângă clopote colectare selectivă, Inters. Str. Ioan Popasu cu Str. Iosif Silimon lângă platforma Str. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga, Aleea Constructorilor – platforma 29, Str. Bronzului – platforma 21, Str. I. Socec – platforma 37, Str. Argintului – platforma nr. 23
12.BARTOLOMEUStr. Bobului – platforma 172, Inters. Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher – platforma nr. 164, Inters. Str. Lânii / str. Fuiorului, Str. Lanurilor – Recon
13.GĂRII
Str. Mircea cel Batran / Str. Pictor Luchian la transformator, Aleea Petuniei – platforma 90, Aleea Sanzienelor / Aleea Lacramioarelor lângă Sc. Gen. Nr. 19 (platforma nr. 81 bis), Str. Dobrogea la centrală, Str. Codrul Cosminului – platforma nr. 59, Str. Transilvaniei / Str. Munteniei la transformator
14.BRAŞOVUL VECHIStr. Avram Iancu / str. Morii, Str. Cloșca – platforma nr. 139, Str. Ion Raţiu, Str. Cărămidăriei – platforma 112
15.Cart.STUPINIStr. Lânii spre Stupini, str. Fundăturii (la blocuri), Str. Fagurului lângă pod, Str. Lânii nr. 104-104A-F Str. Bârsei / Str. Izvorului la troiță

Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de toamnă nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetăţenii să comunice telefonic locația la care se găsesc aceste deșeuri, la Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire în vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/405000, int: 127, 253, 254 sau la Dispeceratul Primăriei Braşov tel. 0268/405000.

Citeste și:  ,,PLANETA CRĂCIUN” - târgul cu tematică de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Piața Unirii din Cluj-Napoca se deschide astăzi

Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate în urma efectuării curăţeniei de toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.