Protest la Penitenciarul Codlea

Polițiștii de penitenciare din cadrul Penitenciarului Codlea, membri ai Sindicatului Măgura Codlea, afiliat Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), protestează joi 21.09.2023, între orele 08.30 -09.30, la sediul penitenciarului din Codlea, str. Gării nr. 12.

Poliţistii penitenciarului din Codlea şi-au transmis nemulțumirile şi motivele pentru care vot protesta printr-un comunicat de presă.

„Protestam pentru demnitate profesională

Refuzam munca suplimentara ca reactie la refuzul Guvernului României de a aplica legea. 

Continuăm seria protestelor declanșate în luna august 2023. Mai îndârjiți, mai uniți pentru apărarea drepturilor noastre, mai ales că Guvernul României ne-a mințit cu privire la aplicarea integrală a legii salarizării unitare (L 153/2017) în sistemul de aparare, ordine publică și siguranță națională. Ne promiteau că acest lucru se va întâmpla la rectificarea din august 2023 cel mai târziu. A trecut septembrie și nu avem o rectificare, ce să mai vorbim de aplicarea integrală a legii salarizării. 

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

SUNTEM MINȚIȚI DE 7 ANI CĂ VOM PRIMI DREPTURILE NOASTRE. 

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ne amenință mai mult sau mai puțin voalat cu Parchetul. Transmite directorilor de unitate să ia toate masurile de împiedicare a personalului să-și exercite dreptul legal și constituțional de a protesta și de a refuza munca suplimentară

Și asta deoarece știe că  sistemul penitenciar nu poate funcționa fără sutele de mii de ore suplimentare efectuate de personalul din penitenciare. Și zeci de mii de zile de concediu de odihnă neefectuate, unele chiar din anul 2021.

Atragem atenția directorilor și șefilor de structuri din penitenciare că, dacă vor urma dispozițiile ilegale ale directorului general al ANP, nu vom avea nicio reținere în a sesiza Parchetele competente pentru abuz în serviciu. 

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Dealtfel vom face acest lucru în privința directorului Penitenciarului Codlea, care la sfârșitul lunii august a dispus planificarea în serviciu a angajaților peste norma de muncă legală, deși aceștia refuzaseră să lucreze suplimentar. 

Mergem mai departe REFUZÂND MUNCA SUPLIMENTARĂ și ne menținem cererile noastre:

  • Aplicarea în integralitate a Legii unice de salarizare (Legea 153/2017) pentru sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională;
  • Exceptarea Sistemului penitenciar de la aplicarea prevederilor LEGII AUSTERITĂȚII, lege ce se dorește a fi asumată de Guvernul României și care ar produce un dezastru funcțional pentru Sistemul penitenciar;
  • Deblocarea tuturor posturilor vacante și încadrarea acestora pentru a reduce deficitul de personal și desfășurarea în condiții de siguranță pentru personal a misiunilor operative;
  • Actualizarea tuturor drepturilor stabilite prin lege pentru personalul din Sistemul penitenciar;
Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Si continuam…”, potrivit comunicatului de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.