Consiliul Local are pe ordinea de zi a ședinței din această săptămână propunerea de acordare a unei reduceri de 10%, suma maximă care poate fi acordată de autoritățile locale. Restul de 90% se acoperă de la bugetul de stat, prin intermediul universităților.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 199/2023, a învățământului superior, se modifică și modul în care se acordă facilitățile de transport pentru studenți. Astfel, în ceea ce privește transportul în comun, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază, până la vârsta de 30 de ani, de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun. Autoritățile locale pot acorda, de asemenea, reduceri de până la 10%.
În ședința de Consiliu Local din această săptămână, consilierii locali au pe ordinea de zi propunerea primarului Allen Coliban ca studenții din Brașov să beneficieze de maximum sumei pe care municipalitatea o poate acorda, respectiv de 10%, astfel încât, cu banii primiți de la bugetul de stat, aceștia să poată circula gratuit pe mijloacele de transport în comun.
,,Am luat decizia de a prezenta consiliului local propunerea ca studenții din Brașov să poată beneficia de transport gratuit în oraș, respectiv de a completa reducerea acordată de la bugetul de stat cu maximul pe care îl pot acorda autoritățile locale. În acest fel, sperăm ca o mare parte dintre studenți, mai ales cei din alte localități, să renunțe la mașinile personale și să utilizeze troleibuzele și autobuzele electrice ale municipalității. Sper ca, prin intermediul Agenției Metropolitane de Transport, universitățile din Brașov să semneze un protocol cu operatorul de transport, RATBV, astfel încât decontările să se facă direct, iar studenții să nu mai fie nevoiți să meargă lunar la casieriile facultăților pentru a își recupera banii plătiți pe abonamente”, a precizat primarul Allen Coliban.
Până la intrarea în vigoare a acestor prevederi din noua lege, studenții beneficiau de o reducere de 50%, din care jumătate erau fonduri de la bugetul local, iar cealaltă jumătate de la bugetul de stat.