Potrivit Știrilor TVR, în fiecare an, jurnalistul suedez Carsten Palmer Schale prezice cine va câștiga premiul Nobel pentru literatură. În urmă cu doi ani, Carsten a fost primul suedez care a prezis corect că laureatul Nobel pentru literatură va fi scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah. Anul trecut, câștigătorul a fost unul dintre cei trei scriitori aflați pe lista scurtă a lui Carsten, Annie Ernaux, scrie publicația suedeză Opulens. Anul acesta, pe lista scurtă a suedezului este și scriitorul român Mircea Cărtărescu, despre care Carsten crede că are cele mai mari șanse să câștige.
Suedezul crede că Mircea Cărtărescu are cele mai mari șanse să obțină premiul în acest an premiul. De altfel, scriitorul român se află pe patru dintre cele 5 liste de nominalizări întocmite de Carsten.
1. Lista cu 10 nominalizări: (în ordine aleatorie)
Joyce Carol Oates din SUA
Jon Fosse din Norvegia
Colm Tóibín din Irlanda
Mircea Cărtărescu din România
Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya
Peter Nádas din Ungaria
Nuruddin Farah din Somalia
Marilynne Summers Robinson din Statele Unite ale Americii
César Aira din Argentina
Bei Dao (chinez în exil)
2. Lista cu primii cinci plasați (în ordine aleatorie):
Jon Fosse din Norvegia
Colm Tóibín din Irlanda
Mircea Cărtărescu din România
Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya
Peter Nádas din Ungaria
3. Cine crede Carsten Palmer Schale că va primi Nobelul anul acesta:
Mircea Cărtărescu din România
4. Cei trei scriitori pe care Carsten Palmer Schale îi apreciază cel mai mult:
Mircea Cărtărescu din România
Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya
Peter Nádas din Ungaria
5. Scriitorul despre care speră să obțină Nobelul:
Ngũgĩ wa Thiong’o din Kenya
Ce spun casele de pariuri
Potrivit caselor de pariuri, scriitoarea chineză de avangardă Can Xue, în vârstă de 70 de ani, conduce detașat, având o cotă de 8/1 pentru a câștiga prestigiosul premiu literar, conform The Guardian.
Mircea Cărtărescu are o cotă de 16/1, alături de alți șase scriitori: Lyudmila Ulitskaya, Margaret Atwood, Pierre Michon, Salman Rushdie și Thomas Pynchon,
Câștigătorul urmează să fie anunțat joi, 5 octombrie.
Premiul de anul trecut a fost acordat scriitoarei franceze Annie Ernaux, a cărei operă este în mare parte autobiografică. Ernaux a fost favorită la casele de pariuri pentru a câștiga în 2021.
Premiul Nobel pentru Literatură răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.
Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.
Dintre cei 118 laureaţi ai acestui premiu, 17 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi – în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson).
Dacă Xue va câștiga, ea va fi a 18-a femeie care obține Nobelul pentru Literatură și a doua rezidentă chineză, după ce Mo Yan a câștigat în 2012. Gao Xingjian, născut în China, a câștigat premiul în 2000, dar este cetățean francez, notează The Guardian.
Premiile Nobel 2023
Sezonul premiilor Nobel din acest an a debutat luni, odată cu atribuirea premiului pentru medicină, care a revenit cercetătorilor Katalin Kariko şi Drew Weissman, premiaţi pentru descoperiri ce au permis dezvoltarea vaccinurilor cu ARN mesager.
Marţi, premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L’Huillier, recompensaţi pentru experimente ce au vizat utilizarea unor impulsuri luminoase cu durate de câteva attosecunde pentru a studia dinamica electronilor în interiorul materiei.
Miercuri a fost atribuit premiul Nobel pentru chimie, cercetătorilor Moungi G. Bawendi, Louis E. Brus şi Alexei I. Ekimov pentru descoperirea şi sinteza punctelor cuantice.
Sezonul premiilor Nobel continuă cu decernarea premiului pentru literatură, pe 5 octombrie, şi a premiului pentru pace, pe 6 octombrie.
Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 9 octombrie.
Sursa. Știri.tvr.ro / Foto. evenimentulistoric.ro