Spații și artiști la Noaptea Albă a Galeriilor Brașov 2023

Arta aprinde matricea în care realitatea este confundată și cufundată în magie, idee, ireal, cu ușoare scântei din citadinul brașovean. La fel cum spațiul se îmbină cu conținutul, la fel au conceptualizat și membrii echipei evenimentului cultural-artistic Noaptea Albă a Galeriilor ediția din 7 octombrie 2023.

Cu sprijinul multiplelor afaceri din însuși centrul istoric al Brașovului, desemnând hoteluri, restaurante, gelaterii, cafenele, pub-uri, magazine de cosmetice și tehnică medicală, exploratorii de artă au posibilitatea de a se bucura de misterele străduțelor fascinante, spațiile primitoare și unghiurile acoperite de creație și echilibristică vizuală.

Tema anului 2023 la NAG este, de altfel, ALCHIMIA, percepută drept o fuziune între cadru și esență, unde gramajul substanțelor trebuie pe deplin acordat cu intensitatea dozelor. Creatorii NAG și-au motivat alegerea acestui prilej drept o aliniere cu contemporanul, îmbrățișare a normalului și însuflețirea imaginară cu ajutorul unei reflecții generată de opera de artă cu care publicul ia contact pe 7 octombrie, începând cu orele 11:00.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Abordarea izvorăște din dorința fluidizării procesului creativ cu variabila spațială pentru o mai bună acordare a totului, înțeles ca întreg social contemporan. Arta nu mai este alternativă sau necunoscută, ci a devenit un fundament care unește și înrădăcinează mai bine individul în timp, spațiu și în sine. De aceea, gazdele acestui an solidifică abordarea artistică, sprijinind mintea creativă în transformarea sa ca busolă culturală pentru un Brașov în care fiecare spațiu contează și fiecare viziune merită să fie acompaniată de colectivitate.

Cei peste 50 de artiști care scriu episodul din acest an la NAG sunt Magda Vacariu, Marius Budu, Irina Bîrsan, UNKTUKNO, Dumitru Șchiopu, Agata Secelean, Sabina Ștefania Poloșan, Alexandra Călin, Laurent Joualt, Oana Obacu, Adi Simion, Flaminia Luca, Ioan Aron Țăroi, Victoria Țăroi, Sebastian Beianu, Matei Cristian Clinci, Dafina Neagu, Alexandra Mureșan, Carmen-Fella Țanu, Magdalena Stavilă,
Ana-Maria Gălețeanu, Iulia Șuta, Mara Andreea Țuică, Dumitru Țuică, Diana Ivana, Anca Timiș, Carmen Chi, Claudiu Spasici, Silviu Preda, Homeboy, Ana Goga, Bianca Anton, Alin-Alexandru Marin, Silviu Blidaru, Daria Boru, Alice Constantinescu, Raluca Cozma, Ema Voinescu, Cristina Frânculescu, Iulia Jugaru,
Medeea Nămoloșanu, Ana-Maria Moldovan, Viorica Vaida, Vlad Mureșan, Flaviana Enache, Andreea Teodorescu, Mirela Pătraș, Xenia Pamfil, Carla Schoppel, Anita M. Frâncu, Alexandra Cojocariu, Andreea Lozioara Zamfir, Ionel Aungurenci, Oana Leta, Diana Zaheu, Roxana Teacă și elevii de la Magda Vacariu Art School.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Locurile de expunere pentru minunatele produse de artă din acest an la NAG sunt foarte variate și includ spații, precum: Magazinul Farmec, Tipografia, Terroirs Boutique du Vin, Cafeteca Weiss, Hotelul Radisson BLU, Hotelul Safrano Palace, ReCreativ, Donis, Velocità, United Colors of Benetton, Casa Jekelius, Kool Werk, Jasmine, BO Coffee Shop, Transylvania Bakery, Book Coffee Shop, Mediterra, Luado Chocolate, Cucinino, Da Vinci, TRUCouture, Haplea Weiss, Mamuth Shop și Kool Werk.

PROGRAM
11:00 – 17:00 Proiecție de film „ARSENIE. VIAȚA DE APOI” de Alexandru Solomon
11:00 – 17:00 Expoziție @Casa Alchimistului
11:00 – 17:00 Târg de obiecte de artă @Casa Alchimistului
11:00 – 23:00 Vitrine expoziționale NAG – SEWA @NAG 2023
18:00 – 22:00 Tururi ghidate NAG (RO/EN)
18:00 – 19:00 Tur Muzeul Aurarilor @Radisson Blu Aurum cu dr. Daniel Nazare
18:30 – 23:00 Networking Cultural @Casa Alchimistului

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Mai multe detalii despre desfășurarea evenimentului regăsiți pe https://sewa.ro

Foto. noapteagaleriilor.r

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.