La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au desfășurat o acțiune, care a vizat menținerea gradului de siguranță rutieră, prin identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, dar și prin identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în două intervale orare, când, în baza datelor colectate, au avut loc creșteri ale numărului de accidente rutiere.
În urma acțiunii, polițiștii au verificat peste 50 de autovehicule, iar în cazul a 16 conducători auto, identificați cu abateri la regiml rutier, au fost aplicate sancțiuni cu o valoare de aproape 9.000 de lei.
De asemenea, pentru 4 dintre conducătorii auto sancționați a fost luată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere, întrucât aparatul radar i-a înregistrat cu viteze de peste 50 de km/h față de limita maximă admisă.
Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest tip îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua în perioada următoare.
CONDUCĂTOR DE MOTOCICLETĂ REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au dispus reținerea unui conducător auto, după ce acesta a condus un motociclu în municipiul Brașov, fără să dețină permis de conducere și sub influența alcoolului.
Astfel, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 08.00 dimineața, polițiștii au oprit pentru verificarea legalității documentelor un vehicul, care se deplasa pe o stradă intens circulată, din municipiul Brașov.
Pentru că în timpul controlului polițiștii au sesizat că bărbatul, de 23 de ani, ar prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, acesta a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, verificările au arătat că acesta nu este nici deținător de permis de conducere.
Față de cele stabilite în contextul controlului efectuat, polițiștii au întocmit un dosar penal, au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și arestare Preventivă – Brașov.
Infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, sunt cercetate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
CONDUCĂTORI AUTO CERCETAȚI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- La data de 05 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, în cadrul unei acțiuni organizate pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor interzise, au identificat pe strada Zaharia Stancu, din municipiul Brașov, un conducător auto pentru care testul efectuat a ieșit pozitiv la două substanțe psihoactive.
Pentru că în cadrul controlului efectuat conducătorul auto a manifestat o stare de agitație, atitudinea bărbatului i-a determinat pe polițiști să afectueze un test de identificare a substanțelor psihoactive din organism, test în urma căruia au reieșit indicii cu privire la prezența substanțelor interzise.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au condus persoana identificată la unitatea medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate tipului de substanță identificată.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală relativ săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească cu exactitate cantitățile de substanțe prezente în organism.
La acest moment, dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
- Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au identificat în trafic un bărbat care conducea autovehiculul cu o alcoolemie peste valoarea limitei legale.
La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au oprit pe Aleea Uzinei, din municipiul Brașov, un autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 22 de ani, din comuna Ucea, județul Brașov.
Pentru că cel oprit prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, polițiștii au procedat la testarea sa, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Foto. Arhivă