Zeci de mii de pelerini sunt la Iaşi pentru Sărbătoarea Sfintei Parascheva

Zeci de mii de pelerini sunt deja la Iaşi pentru Sărbătoarea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Peste 40 de mii de credincioşi au trecut deja prin faţa baldachinului de la Catedrala Mitropolitană şi s-au rugat la racla cu Moaştele Sfintei, transmite agenția de presă Rador.

Aseară pelerinii au luat parte la procesiunea Calea Sfinţilor, în care racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată pe străzile din centrul oraşului. Şi pentru că vremea deja s-a răcit serios, pelerinii primesc un ceai cald, oferit de Mitropolia Moldovei.

„Angajați ai Spitalului, Policlinicii și Fundației Providența, sprijiniți voluntari de membre ale Societății Ortodoxe a Femeilor Române Filiala Iași, de elevi ai Colegiului Național ‘Mihai Eminescu’ din Iași, dar și de alți binevoitori, împart pe toată durata pelerinajului, între 7 și 15 octombrie, fără întrerupere, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, un ceai cald pentru pelerini. În intervale de câte trei sau patru ore, voluntarii se organizează mai ales pe timpul nopții, când temperaturile sunt mai scăzute, pentru a fi mereu alături de pelerini”, a transmis Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Lucian Apopei, citat de Rador.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Potrivit estimărilor jandarmeriei, 300 de mii de credincioşi se vor afla la Iaşi pe durata acestui eveniment considerat cel mai impresionant pelerinaj din Europa Centrală şi de Est care se încheie pe 14 octombrie.

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Moștenind o mare avere de la părinți îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a re­­tras „în adâncul pustiei”.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ea ar fi murit la vârsta de 27 de ani în satul natal, Epivat. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ”Sfinţii Trei Ierarhi”.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ”Trei Ierarhi”. De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.