Investigație Recorder: Dumnezeul achizițiilor se întoarce

În urmă cu patru ani, Recorder publica investigația „Dumnezeul achizițiilor”, care avea să provoace mii de share-uri pe rețelele sociale și mai multe dosare penale deschise pe numele personajului principal. Preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comanda baronului PSD Paul Stănescu, câștiga contracte de milioane de euro pentru reabilitarea de școli și grădinițe, modernizarea iluminatului public și construirea de rețele de apă în satele Dobrogei. Banii veneau prin PNDL, program coordonat de ministerul în care lucrase, iar primarii intervievați de Recorder recunoșteau că au primit comandă politică pentru a lucra cu firma preotului Iscru.

Indicii despre existența unor posibile ilegalități erau suficiente și se părea că preotul Iscru va fi încolțit de procurori, mai ales că două dintre dosarele penale erau instrumentate de DNA. Și, totuși, sursele Recorder le-au atras atenția că Mădălin Iscru continuă să facă afaceri cu statul, deși nu mai are firme pe numele său.

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Echipa Recorder a decis să se întoarcă la subiectul publicat acum patru ani, pe care procurorii par să-l fi abandonat cu suspect de multă ușurință. Ce au descoperit, puteți vedea în investigația video de mai jos, publicat luna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.