Aproape 600 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore

Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.446 de evenimente, 2.950 de menţinere a ordinii publice, iar 1.496 în situaţii de urgenţă.

Polițiștii au fost prezenți pe cele mai solicitate drumuri naționale și autostrăzi pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Ca urmare a neregulilor constatate, au retras 296 de certificate de înmatriculare și au reținut 597 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

De asemenea, la nivel național, au fost prinși în flagrant 164 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 184 de fapte penale, iar la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 842 de posibile infracțiuni.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Tot în cursul zilei de ieri, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.420 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 12 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 83.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.221 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 19 persoane.

La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane cu intenții suicidale.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

În ultimele 24 de ore, la nivel național, piloții Inspectoratului General de Aviație au efectuat 5 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.452 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 147.030 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 8 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,5 %.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 26.167 mijloace de transport și 102.344 de persoane, dintre care 9.702 de cetățeni ucraineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.