Au început lucrările pentru centura Comarnicului, în lipsa autostrăzii de pe Valea Prahovei

În lipsa mult râvnitei autostrăzii care să traverseze Valea Prahovei, autoritățile vor să rezolve problema aglomerației dintre Brașov și Ploiești cu ajutorul unor şosele ocolitoare. Primul şantier care a început este cel al centurii orașului Comarnic, iar lucrarea ar putea fi gata la sfârșitul anului următor. Pe de altă parte, reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii susțin însă că șoferii nu vor scăpa de cozile de pe DN1 până când nu vor fi gata și şoselele ocolitoare de la Bușteni și Azuga.

Șoseaua de centură va ocoli orașul Comarnic și DN 1 pe la vest. Va avea o lungime de aproape 6 km și o bandă pe sens. Lucrările, care presupun, printre altele, și construcția a trei poduri noi, au început deja. Construcția șoselei de centură va dura aproape 2 ani, conform contractului. Dar autoritățile județene vor să fie gata mult mai repede, conform jurnaliștilor TVR.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Proiectul e pus în aplicare de Consiliul Județean Prahova, iar Compania Națională pentru Infrfastructura Rutieră asigură finanțarea. În baza înțelegerii, urmează să fie construite centuri și pentru orașele Bușteni și Azuga, cu o lungime de aproape 9,5 km.

Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii susțîn însă că șoferii nu vor scapă de aglomerația de pe valea Prahovei până când nu vor fi gata toate centurile.

Șoselele ocolitoare vor servi ca drumuri de descărcare a traficului pentru viitoarea autostradă care va lega Ploieștiul de sectorul „Râșnov-Cristian” și mai departe de Brașov. Pentru moment, autostrada, cu o lungime de aproape 98 de km., e în faza de proiect.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Oficialii CNAIR estimează că vor avea gata toată documentația în 2024. Abia atunci vor putea să scoată la licitație și construcția efectivă a unei autostrăzi de la Ploiești la Brașov, mai precis până la sectorul Râșnov-Cristian.

Costul inițial al autostrăzii de pe Valea Prahovei, de 8 miliarde de euro, a fost considerat prea mare. Traseul a fost revizuit, iar noua varianta a șoselei va costă aproximativ 4 miliarde de euro.

Sursa, Televiziunea Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.