Stare de alertă la Victoria: Ursul care a atacat doi copii și un bărbat nu a fost găsit

Ursul care a rănit un bărbat şi doi copii, în oraşul Victoria, judeţul Braşov, nu a fost găsit până în prezent, spun reprezentanţii Jandarmeriei Braşov.

Potrivit Jandarmeriei Braşov, bărbatul a fost atacat când ieşea din curtea locuinţei, fiind zgâriat de urs, potrivit news.ro.

Cei doi copii răniţi se aflau împreună cu mama lor, iar ursul a sărit peste ei, moment în care i-a zgâriat.

Acolo s-a deplasat iniţial cel mai apropiat echipaj de Jandarmerie, de la Sâmbăta, iar ulterior a intervenit şi un echipaj de la Făgăraş.

„Până în momentul de faţă ursul nu a fost localizat”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Braşov.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cei doi copii vor fi transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase.

Citeste și:  Avionul prăbuşit în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei

Anterior ISU Braşov anunţa că, duminică, a fost semnalată prezenţa unui urs în localtatea Victoria, fiind transmis mesaj de avertizare pentru populaţie prin sistemul RO-Alert.

De asemenea, ISU Braşov a transmis că o fetiţă de patru ani a fost zgâriată de urs.

Ulterior, ISU Braşov a precizat că şi un bărbat de 65 de ani a fost rănit, având escoriaţii la nivelul antebraţului. 

”Fetiţa în vârstă de 4 ani prezintă escoriaţii la nivelul feţei, iar bărbatul în vârstă de 65 de ani prezintă escoriaţii la nivelul antebratului”, a mai transmis ISU Braşov, precizând că ambele persoane sunt conştiente. 

Ulterior, reprezentanţii ISU Braşov au anunţat că mai este un băieţel în vârstă de 3 ani cu zgârieturi, în urma atacului ursului.

Citeste și:  Reducerea deficitului, marea provocare a noului guvern

Cei doi copii au fost duşi iniţial la Centrul medical de permanenţă din Victoria. Bărbatul de 65 de ani a refuzat transportul la spital.

Atacul ursului a avut loc pe o stradă din oraşul Victoria, aproape de pădure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.