TVR lansează campania „Omul anului”, despre oameni şi fapte extraordinare

  • Omul anului” este un proiect de suflet al Televiziunii Publice dedicat tuturor românilor
  • Proiectul prezintă, în premieră, 12 poveşti ale unor oameni extraordinari care fac fapte şi gesturi extraordinare şi două Gale difuzate la TVR 1, de Ziua Naţională a României şi de Revelion
  • Publicul telespectator și juriul desemnat vor alege Omul anului
  • Campania debutează astăzi, 9 noiembrie, în emisiunea Punctul critic”, ora 18.00

Televiziunea Română dă startul proiectului „Omul anului”, o campanie de anvergură care prezintă poveşti impresionante ale unor oameni care au făcut gesturi de generozitate ieşite din comun sau fapte cu impact deosebit în societate, acte de curaj sau care au avut iniţiative în beneficiul semenilor şi al planetei.

Campania „Omul anului” cuprinde mai multe producţii premium: o serie de 12 reportaje-portret şi două gale-eveniment, în care vor fi dezvăluite şi premiate 12 poveşti ale unor eroi desăvârşiți – fie că au avut intervenţii în situaţii limită, fie că au dezvoltat proiecte pentru binele comunităţii, pentru semenii lor, pentru persoane defavorizate sau cu dizabilităţi, pentru educaţie sau sănătate, protejarea animalelor sau a mediului.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Galele vor fi difuzate pe TVR 1, în zilele de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, şi de Revelion, în 31 decembrie 2023, atunci când va fi desemnat câştigătorul campaniei.

Omul anului” va fi ales dintre cele 12 personaje pe baza votului publicului (50%) şi al unui juriu (50%) format din cinci personalităţi remarcabile, din domenii diferite, oameni cu realizări excepţionale.

Reportajele-portret, care vor prezenta cele 12 poveşti şi pe protagoniştii acestora, sunt realizate de jurnaliştii TVR din Bucureşti şi de la Studiourile Teritoriale şi vor fi difuzate pe toate canalele SRTv, în perioada noiembrie-decembrie 2023.

Gala din 1 Decembrie, desfăşurată la Palatul Regal și moderată de jurnaliştii Alina Stancu şi Mihai Rădulescu, va fi una de prezentare a celor 12 eroi. În cadrul programului vor fi difuzate versiunile extinse ale celor 12 reportaje-portret, insistând pe impactul şi însemnătatea gestului fiecărui personaj. Va fi seara în care se va da startul votului pentru desemnarea „Omului anului”. Telespectatorii vor fi invitaţi să-şi susţină favoritul prin vot, în perioada 2-20 decembrie 2023.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Proiectul se va încheia în seara de Revelion, în cadrul unei gale grandioase, de celebrare a curajului, bunătăţii şi generozităţii celor 12 personaje şi de desemnare a marelui câştigător. Programul,  prezentat de Iuliana Tudor, va conţine momente artistice ale unor invitaţi speciali care-i vor susţine pe protagoniştii campaniei.

Lansarea proiectului va avea loc în emisiunea „Punctul critic”, difuzată la TVR 1, astăzi, 9 noiembrie 2023, ora 18.00, o ediție cu tema de dezbatere „De ce are nevoie România de modele?”, în care vor fi prezentate în premieră două dintre portretele eroilor selectaţi. Într-o ediţie ulterioară a emisiunii „Punctul critic”, gazdele campaniei vor fi prezente în studio cu amănunte despre proiect și despre rolul lor în cadrul Galelor.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Mai multe informaţii despre etapele campaniei, portretele video şi prezentările protagoniştilor, regulamentul de vot şi alte informaţii utile vor fi prezentate în curând.

Televiziunea publică îşi reafirmă, prin acest proiect, misiunea de a promova modele şi valori autentice şi îşi propune să devină o sursă de inspiraţie pentru publicul larg în general şi, mai ales, pentru noua generaţie.

Campania Omul Anului este un preambul al unui proiect de anvergură pe care Televiziunea Română își propune să îl dezvolte în viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.