#SigurAcasă: Interfonul, prima barieră de siguranţă în calea hoţilor

Activitatea de informare a polițiștilor brașoveni în vederea prevenirii furturilor din locuințe în cadrul Proiectului #SigurAcasă continuă, prin defășurarea unor sesiuni informative cu Asociațiile de proprietari de pe raza municipiului Brașov, dar și prin distribuirea unor materiale cu recomandări preventive în comunitate.

Numărul de furturi din locuinţe s-ar putea reduce dacă fiecare cetăţean ar manifesta mai multă grijă faţă de locuinţa sa şi de comunitatea în care trăieşte. Unul din elementele care poate constitui o barieră de rezistență în calea hoților este reprezentat de interfon, evident, dacă acesta este folosit în mod corespunzător.

Răufăcătorii folosesc diverse pretexte pentru a-i determina pe locatari să le permită accesul în imobil: distribuire corespondenţă, distribuire de reclame, citire contoare, lucrări de întreţinere, etc. Cu puţină bunăvoinţă şi atenţie aceste riscuri de a fi păcăliţi pot fi diminuate, aproape înlăturate.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Există cetăţeni care deschid uşa de la intrarea în bloc fără să întrebe sau să fie atenţi la răspunsul celui care sună la interfon. Poate cred că nu-i afectează în mod direct şi nu se gândesc, sau nu-i interesează că ar putea permite accesul în bloc unui hoţ.

Pentru a evita să deveniți ținta infractorilor de furturi din locuințe, Poliția Brașov recomandă:

  • prin amplasarea unei cutii poştale la intrarea în bloc se poate evita deschiderea uşii oricărei persoane străine care ar putea invoca motivul distribuirii de broşuri, pliante sau fluturaşi cu reclame
  • permiteţi accesul în bloc doar persoanelor cunoscute
  • în cazul în care cineva intenţionează să intre odată cu dumneavoastră  în bloc, puteţi întreba pe cine caută sau puteţi fi oarecum atenţi la ce apartament merge persoana respectivă
  • manifestați vigilență față de orice persoană care susține că este reprezentant al unei instituții sau oferă unele servicii și care nu se poate legitima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.