Ambrus Izabella Agnes, prezentă la Vama Buzăului, la întâlnirea de proiect dedicată dezvoltării durabile a rețelei rurale de puncte gastronomice „Gastro Local”

D-na Ambrus Izabella Agnes, subprefect al județului Brașov, a participat astăzi, la Vama Buzăului, la întâlnirea de proiect dedicată dezvoltării durabile a rețelei rurale de puncte gastronomice „Gastro Local”.

Întâlnirea, găzduită de primarul comunei Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaș, s-a bucurat de prezența consilierului de stat Borbely Laszlo, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, precum și a reprezentanților Consiliului Județean Brașov și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov.

D-na subprefect Ambrus Izabella Agnes a subliniat faptul că județul Brașovul s-a numărat printre pionierii înființării punctelor gastronomice locale, acestea reprezentând un real sprijin atât pentru gospodărie, cât și pentru dezvoltarea turismului în localitatea în care funcționează: „Punctul gastronomic local permite valorificarea producției primare de la nivelul exploatației proprii, precum și de la alți producători locali sau din unități autorizate sanitar-veterinar și oferă turistului posibilitatea de a consuma, în siguranță, produse alimentare locale proaspete, preparate și servite de membrii familiei în a căror gospodărie funcționează punctul gastronomic. În plus, oferă un alt lucru important: posibilitatea turistului de a socializa, de a afla de la gazde informații privind zona, tradițiile, oamenii, ceea ce dă noi valențe experienței pe care acesta o trăiește”.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.