Iohannis, la COP28: România este o gazdă din ce în ce mai atractivă pentru manufactura de tehnologii verzi

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), a declarat că România este interesată să dezvolte, să utilizeze şi să fabrice tehnologii verzi, contribuind astfel la lanţurile valorice verzi internaţionale.

Preşedintele a subliniat, în cadrul evenimentului „Sustainable Innovation Forum 2023”, din Dubai, că, pentru a răspunde în mod eficient schimbărilor climatice, guvernele trebuie să dezvolte un parteneriat puternic cu întreprinderile, instituţiile financiare, entităţile de cercetare şi inovare şi ONG-urile.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii (traducerea în limba română):

Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să îmi exprim aprecierea pentru interesul pe care îl acordați schimbărilor climatice, în special pentru abordarea acestei provocări majore prin inovare.

În ultimele zile, la COP28, am avut ocazia să mă adresez în principal actorilor guvernamentali, colegilor lideri mondiali. Cu toate acestea, cred cu tărie că, pentru a răspunde în mod eficient schimbărilor climatice, guvernele trebuie să dezvolte un parteneriat puternic cu întreprinderile, instituțiile financiare, entitățile de cercetare și inovare și ONG-urile. Prin urmare, sunt bucuros că mă aflu astăzi aici, alături de inovatori din toate aceste sectoare.

România, țara mea, este situată în Europa Centrală, într-o regiune percepută uneori ca având o amprentă de carbon mare.

Cu toate acestea, puțini oameni știu că România și-a redus de fapt emisiile de gaze cu efect de seră cu peste două treimi, în ultimele trei decenii, în timp ce și-a multiplicat produsul intern brut.

Citeste și:  Testul de la Evaluarea Națională de clasa a II-a va dura mai mult. Ce alte noutăți au fost anunțate pentru anul şcolar 2024-2025

Pornind de la acest bilanț, ne angajăm să ne dezvoltăm economia și să ne reducem în continuare emisiile, în mod simultan. În acest sens, avem nevoie de tehnologii transformatoare și inovatoare la prețuri accesibile.

Dragi inovatori,

Peisajul inovației verzi din România este foarte dinamic. Marile centre universitare, cum ar fi cele din București și Cluj, inovează în domeniul materialelor de construcție durabile și al aplicațiilor pentru eficiență energetică.

Companiile din România susțin progresul tehnologiei pompelor de căldură, despre care anticipăm că vor fi esențiale pentru decarbonizarea sectorului încălzirii și răcirii clădirilor din România și din Uniunea Europeană.

Cercetarea și inovarea pot ajuta la consolidarea și la adaptarea superioară a producției agricole la schimbările climatice, atât în România, cât și la nivel mondial. La COP26, la Glasgow, România a fost printre primele țări care s-au alăturat Misiunii de Inovare Agricolă pentru Climă, o inițiativă care urmărește să abordeze schimbările climatice și foametea la nivel mondial prin inovație la nivelul sistemelor alimentare.

Demersurile României fac parte din eforturile mai ample ale UE în materie de inovare. Uniunea Europeană este promotorul celui mai avansat sistem de comercializare a emisiilor din lume.

Citeste și:  Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germamia, descoperit de poliţiştii de frontieră în România

UE este, de asemenea, un inovator în ceea ce privește finanțarea combaterii schimbărilor climatice și stimulentele financiare pentru acțiunea climatică. În același timp, Uniunea Europeană este un lider în cercetarea și dezvoltarea de soluții de stocare a energiei și de captare a carbonului, ambele esențiale pentru a ajunge la zero emisii nete.

România este interesată să dezvolte, să utilizeze, dar și să fabrice tehnologii verzi și să contribuie astfel la lanțurile valorice verzi internaționale. Analizele publicate de Banca Mondială arată competitivitatea României la export în ceea ce privește subcomponentele lanțului valoric eolian, cum ar fi tablourile electrice de control și de distribuție.

România este o gazdă din ce în ce mai atractivă pentru manufactura de tehnologii verzi. Prin intermediul Fondului pentru Tranziție Justă, țara mea sprijină în mod activ dezvoltarea producției de baterii în regiunile în care economia locală este în prezent încă dependentă de cărbune.

De asemenea, marii producători auto din România își reorientează producția către vehiculele electrice.

Distinsă audiență,

Sinergiile dintre tranziția verde și cea digitală facilitează o acțiune eficientă în domeniul climei. Pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în a-și atinge țintele legate de digitalizare și sustenabilitate, România s-a alăturat anul acesta Hub-ului Digital pentru Dezvoltare, condus de Uniunea Europeană, pentru proiecte în Africa și America Latină.

Citeste și:  Peste 175.000 de persoane şi aproximativ 58.700 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Acțiunea globală accelerată în domeniul climei se bazează pe dezvoltarea și transferul de tehnologie, astfel încât țările din întreaga lume să poată pune în aplicare în mod eficient planurile lor naționale privind clima și să livreze în raport cu Acordul de la Paris.

Doamnelor și domnilor,

Cel mai important atu pe care îl avem în lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cetățenii noștri.

Trebuie să ne asigurăm că aceștia au competențele necesare pentru a inova și a participa la tranziția verde. Acest lucru va asigura o creștere durabilă din punct de vedere economic și ecologic. Sistemele educaționale solide vor genera capacitatea de cercetare, dezvoltare și inovare necesară pentru tranziția verde. De asemenea, trebuie să inovăm în ceea ce privește programele școlare și practicile de predare. România a făcut pași în acest sens prin includerea, de exemplu, a ceea ce noi numim Săptămâna Verde în structura anului școlar, începând de anul acesta.

Schimbările climatice constituie o amenințare extremă pentru Planetă și reprezintă o amenințare existențială pentru populația acesteia. Numai dacă noi toți, oamenii din întreaga lume, vom fi solidari și ne vom uni forțele, vom putea răspunde eficient la această provocare fără precedent.

Vă mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.