Află cine este actorul american din serialul românesc „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”

Serialul de comedie romantică  „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” îl are în distribuție pe James Longshore, un actor american premiat din New York, care a dat America pe…România.

Pe 8 decembrie, de la ora 20.30, James Longshore va putea fi văzut cum interpretează rolul lui Mr. Johnson, un investitor străin, în serialul românesc difuzat pe Antena 1 și Antena Play. Actorul a apărut pentru prima dată în septembrie a acestui an, iar acum fanii serialului îl vor vedea pentru a doua oară.  El ne dezvăluie din culisele episodului care urmează să fie difuzat pe 8 decembrie că „<<E foarte mișto>>să mă reîntâlnesc cu gașca serialului fiindcă ne distrăm împreună și bineințeles, îmi place profesionalismul de care dă dovadă pe platourile de filmare. Cu protagonistul serialului, Matei Negrescu am o relație apropiată, există o chimie profesională care a început înaintea serialului fiindcă el este unul dintre absolvenții primului programul de actorie în limba engleză din România pe care l-am lansat și coordonat în 2012. Și nu în ultimul rând, îi sunt recunoscător Ruxandrei Ion care mi-a oferit încă o șansă de a face parte din această minunată echipă.” Scenariul serialului „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” este semnat de Bianca Mina, Bogdan Cotlet, Radu Grigore și Ruxandra Ion. Acesta traversează o poveste de iubire, însă deloc clișeică, mizând pe situații tragi-comice.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Nu este pentru prima dată când îl vedem pe actor  într-un serial de televiziune românesc. În 2012 a jucat alături de Florin Călinescu în sitcom-ul care a fost lider de audiență„ Tanti Florica”, difuzat la PROTV și în serialul „Povești De Familie” de la Antena 1 în 2022.

A dat America pe România – Cine este James Longshore

„Trăiesc în România încă din anul 2011 și sunt căsătorit cu o << fată frumoasă româncă>>. Înainte să mă mut aici, trebuie să recunosc că nu știam nimic despre această țară superbă. Iubesc România și ceea ce îmi place cel mai mult sunt peisajele sale naturale,cât și arhitecturale, istoria ei și…vampirii. Ador piețele din București, cele volante și în special, piața Matache. Ah, să știți că sunt într-un proces de a învăța a spune glume în limba română” ne mărturisește James.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

James Longshore este un nume din ce în ce mai prezent în genericul producțiilor cinematografice atât din România, cât și din străinătate. A crescut și locuit în New York, a absolvit Școala de film din Los Angeles, iar în prezent locuiește în România. A jucat în filme alături de actori străini nominalizați la Oscar precum Vanessa Kirby, și în 2024 îl puteți urmări în cinematografe, alături de legendarul John Malkovich în filmul „Cravata Galbenă”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi.

Filmele în care a jucat actorul american ( The Emigrants, The World To Come, Diaz, Don’t Clean Up this Blood, Trip in Paris ) au fost premiate în cadrul unor festivaluri prestigioase, precum Berlinale, Biennale, Cannes, Sundance sau San Sebastian.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Pe lângă cariera sa divergentă în industria cinematografică, James Longshore susține spectacole de stand up comedy atât în România, cât și în străinătate și este scriitor. În prezent, James lucrează la două romane, pe care intenționează să le publice în anul 2024 și tot în cursul anului următor, îl vom vedea pe micile și marile ecrane. To be continued…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.