
Un accident periculos s-a petrecut, duminică dimineața, în Bucovina, unde o mașină a intrat în coliziune cu mocănița, generând un impact atât de puternic încât locomotiva a fost aruncată de pe șine.
Accidentul, în care a fost implicată o locomotivă de la Moldovița, a avut loc în jurul orei 11:00, la aproximativ un kilometru de gara Moldovița, pe traseul mocăniței, scrie Club Feroviar.
Potrivit informațiilor furnizate de Monitorul de Suceava, șoferul unei mașini, care ieșea din curtea unei case, a intrat în fața mocăniței. Mașina a fost lovită cu putere în partea dreaptă și a fost aruncată peste gardul de lângă linia ferată. Impactul a fost atât de sever încât locomotiva a sărit de pe șine, existând riscul răsturnării atunci când vagoanele vor fi detașate. Conducătorul de tren a precizat că, deși mașina avea număr de înmatriculare din Botoșani, șoferul nu era un turist și era familiarizat cu zona.
Șoferul autoturismului a scăpat fără răni, menționând că s-a asigurat în stânga sa, dar nu a avut timp să se uite și în dreapta. În cele două vagoane ale mocăniței se aflau aproximativ 30 de călători, care, din fericire, nu au suferit răni.
Atât mecanicul de locomotivă, cât și conducătorul autoturismului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Din primele verificări, vinovat de accident este şoferul maşinii, care nu a acordat prioritate de trecere. A fost în cele din urmă amendat şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.
Foto. Monitorul de Suceava