Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în noaptea de luni spre marți în nord-vestul Chinei, provocând moartea a cel puțin 118 persoane și rănirea altor câteva sute, potrivit presei de stat chineze, citate de Reuters, scrie Mediafax.
Cutremurul s-a produs luni, la ora locală 23.59, la o adâncime de 10 km, în provincia chineză Gansu, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC).
În Gansu, 105 persoane au fost ucise în urma cutremurului, iar dintre cei 397 de răniți, 16 erau în stare critică, au anunțat autoritățile provinciale într-o conferință de presă.
Bilanțul morților în Qinghai a crescut la cel puțin 13, iar 182 de persoane au fost rănite, a anunțat presa de stat.
Aproximativ 2.200 de salvatori de la departamentul provincial de pompieri și 900 de la brigada forestieră, precum și 260 de salvatori profesioniști de urgență au fost trimiși în zona dezastrului, a raportat Xinhua, adăugând că armata și poliția au fost, de asemenea, angajate în operațiunile de salvare.
Ministerul chinez pentru gestionarea situațiilor de urgență a ridicat la al doilea cel mai înalt nivel răspunsul de urgență în caz de cutremur, a raportat Xinhua.
Operațiunile de salvare s-ar putea dovedi dificile la temperaturi sub zero grade. Douăzeci de persoane au fost date dispărute în urma cutremurului.
Sursa foto: CNBC