Universitatea Transilvania din Brașov a investit 40 de milioane de lei în patrimoniul cultural al orașului

Universitatea Transilvania din Brașov a investit în ultimii 12 ani 40 de milioane de lei pentru reabilitarea și restaurarea clădirilor din centrul istoric al Brașovului. În felul acesta, toate cele 6 clădiri istorice aflate în proprietatea Universității și-au recăpătat farmecul și arhitectura inițiale și reprezintă astăzi puncte de atracție pentru locuitorii și turiștii Brașovului.

De-a lungul celor 12 ani au fost realizate numeroase lucrări de restaurare și renovare a clădirilor din centrul istoric, atât în interior cât și în exterior, dar cea mai importantă restaurare o reprezintă cea a Rectoratului. Lucrările la fațadă au durat doi ani și s-au finalizat în 2019. Proiectul refacerii faţadei Rectoratului a prevăzut, printre altele, reparaţii la elementele de zidărie, la acoperiş şi curăţarea elementelor decorative, dar şi curăţarea picturilor murale şi a statuetelor. Ulterior, lucrările s-au mutat la interior, astfel că în prezent clădirea este reabilitată în întregime.

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

În 2020 au început lucrările de restaurare și reabilitare și la corpurile T (de pe Bulevardul Eroilor, lângă hotelul Aro), S (clădirea de lângă poarta Ecaterina), N (de pe Bulevardul Republicii), K (de pe str. N. Bălcescu) și R (de pe str. Castelului). În ultimii 3 ani s-au investit peste 10 milioane de lei doar în aceste 5 clădiri. Mai mult, lucrările de reabilitare s-au desfășurat și continuă și în interiorul clădirilor, astfel încât spațiile de învățare să corespundă cu adevărat unei universități de talie internațională.

Pentru restaurare s-au respectat întocmai recomandările Ministerului Culturii și schițele inițiale ale clădirilor, astfel încât arhitectura, stucaturile sau alte elemente ornamentale să fie repuse în valoare. Pentru asta au fost aduși la Brașov artiști plastici, sculptori și arhitecți specializați în conservarea și restaurarea monumentelor istorice.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Clădirile universității situate în zona centrală a Brașovului întregesc peisajul istoric al orașului, iar poveștile fiecăreia reprezintă capitole valoroase din istoria arhitecturală a Brașovului. Astfel, aceste clădiri nu sunt doar ale Universității Transilvania din Brașov, sunt ale orașului și ale brașovenilor.

Universitatea Transilvania din Brașov are 21 de corpuri de clădire destinate activităților didactice, care sunt situate în mai multe zone din oraș. La acestea se adaugă 13 cămine, 2 cantine și Institutul de cercetare-dezvoltare (compus din 12 clădiri cu eficiență energetică ridicată).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.