Importanța colindatului cu Turca, explicată de reprezentanții Muzeului de Etnografie din Brașov

Colindatul cu Turca face parte din obiceiurile practicate în perioada Crăciunului, mai exact în Ajun de Crăciun. Scenariul colindatului include prezența măștii animaliere alături de feciori. Împreună îndeplinesc ritualuri de inițiere, de trecere dintr-o categorie de vârstă în alta, ritualuri de fertilitate și prosperitate.

În localitatea Comăna de Sus, capul Turcii întruchipează un cap de cerb, element asemănat de cele mai multe ori cu arborele vieții datorită coarnelor rămuroase care se reînnoiesc periodic, ceea ce sugerează ciclicitatea vieții. Turca este un element precreștin peste care s-a suprapus creștinismul. Prezența unei cruci stilizate între coarnele Turcii exemplifică exact acest lucru. Ca parte componentă a grupului de feciori, aceasta era prezentă alături de ei până în 7 ianuarie când se desfăcea și odată cu ea se dezorganiza și ceata.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Astăzi, Turca din Comăna de Sus se păstrează nedesfăcută, ani la rând, în casa unuia dintre feciori.

Pentru mai multe informații, brașovenii și turiștii sunt invitați în vizită la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea unde este organizată expoziția temporară „Obiceiuri de Crăciun din Zona Rupea și împrejurimi”.

Sursa, Muzeul de Etnografie Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.