Ger în toată țara cel puțin până joi dimineață

Meteorologii au emis astăzi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în opt judeţe din sudul Moldovei, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei, precum şi o informare de ger, ce vizează întreaga ţară, până joi dimineaţa.

Prognoza de specialitate indică pe parcursul zilei de astăzi, între orele 10:00 – 23:00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 – 70 km/h şi vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe. Pe Litoral, vântul va continua să prezinte unele intensificări şi în noaptea de marţi spre miercuri.

Citeste și:  IPJ Brașov a organizat o conferință pentru liceeni pe tema consumului de droguri 

În intervalul 9 ianuarie, ora 10:00 – 11 ianuarie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de vremea rece în toată ţara, geroasă în noaptea de marţi spre miercuri îndeosebi în nord, centru şi est. Minimele termice vor oscila între -21 şi -20 de grade, în estul Transilvaniei, iar în noaptea de miercuri spre joi, mai ales în est şi centru, pe timpul nopţilor temperaturile vor ajunge la -16 grade.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.