Municipalitatea intervine pentru a ajuta mai multe familii rămase fără căldură

Reprezentanții Municipalității au intervenit de urgență pentru a sprijini mai multe familii rămase fără căldură, după ce, în cursul zilei de miercuri, a apărut o avarie la rețeaua de termoficare.

Ieri seară o echipă de la SVSU și DAS, condusă de primarul Allen Coliban, a intervenit în sprijinul a 24 de familii de pe str. Levănțicăi, afectate de această avarie.

Cei care au dorit, s-au putut caza la Căminul pentru persoane vârstnice, de pe strada Gladiolelor, iar pentru restul, primăria a asigurat sisteme alternative de încălzire.

,,Din păcate, mai multe familii de brașoveni au rămas fără căldură în aceste zile geroase, tocmai de aceea am luat decizia de a interveni de urgență pentru a le asigura condiții decente pentru a trece peste această perioadă. Celor care doresc, le punem la dispoziție spații de cazare cu condiții foarte bune, la căminul din acest cartier (Noua, n.n.), de pe strada Gladiolelor, iar pentru restul am achiziționat calorifere, cu ajutorul cărora să treacă peste această perioadă rece. Sunt 24 de familii afectate în acest imobil, iar conform celor de la serviciul de termoficare, reparațiile vor dura încă 2-3 zile, mai ales că, în acest moment, SPLT-ul încearcă să finalizeze lucrările de reparații pe str. Albăstrelelor, la un imobil cu 87 de locuințe. Totodată, am solicitat SPLT-ului să îmi prezinte o situație cu toate avariile pe care le au precum și o listă a familiilor afectate, cărora să le putem oferi sprijinul nostru, mai ales că urmează mai multe nopți geroase”, a precizat primarul Allen Coliban.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat, ieri, la propunerea primarului Allen Coliban, o serie de măsuri de protejare a familiilor afectate de avariile apărute la rețeaua de transport și distribuție agent termic. Conform hotărârii CLSU, până la remedierea avariilor, Municipalitatea va asigura acestor persoane cazare la Căminul pentru persoane vârstnice de pe str. Gladiolelor. Totodată, SVSU va achiziționa mai multe echipamente de încălzire care vor fi puse, temporar, la dispoziția celor care vor să rămână în apartamentele proprii.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Conform raportului prezentat de SPLT, două imobile, cu un total de 26 de apartamente, nu au apă caldă și încălzire, alte 7 imobile, cu un total de 115 de apartamente, nu au căldură, iar alte 36 de apartamente, din 4 imobile, nu au apă caldă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.