Ziua Culturii Naționale -174 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, la Opera Brașov

Asociația Culturală ART RESPECT în parteneriat cu Opera Brașov, Colegiul Național Dr. I Meșotă Brașov, Colegiul Național Unirea Brașov și Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu Brașov organizează spectacolul Ziua Culturii Naționale-174 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu care va avea loc în data de 15 ianuarie 2024 începând cu ora 12:00 la Opera Brașov.

Spectacolul prezintă lieduri pe versurile poetului Mihai Eminescu interpretate de soprana Arlinda Morava-atașatul cultural al Albaniei la București, artista de naționalitate albaneză care îl cântă pe Mihai Eminescu pe scenele europene dar și interpretate de către tânărul artist Darius Moisa care este elev al Liceului de Muzică Tudor Ciortea din Brașov, cei doi artiști invitați vor fi acompaniați de pianista Adriana Alexandru. Opera literară a poetului va fi prezentată în scenă prin momentele pregătite minuțios de către elevi din cadrul Colegiului Național ” Dr. Ioan Meșotă” respectiv, Băloș Ioana Teodora, Friciu Andreea, Ilie Alexia Ștefania, Taus Cristian Mihai și Teanc Ștefania, coordonați de către dl prof. Camil Ionescu; elevi din cadrul Colegiului Național Unirea Vlad Țigănuș, Matei Vera, Timeea Stroie și Daria Bujor(Colegiul Antipa) coordonați de dl prof. Claudiu Horjea dar și trupa de teatru ECOSCENA din cadrul Colegiului Național
Economic Andrei Bârseanu prin Elena Apostolache, Andreea Coteanu, Matei Hateș, Maria Radu, Cristina Munteanu, Evelyna Stanciu, Rareș Pantaziu, Melania Fedorneac și Denisa Pop coordonați de către d-nele prof. Eugenia Moarcăș, Mihaela Tulbure și Gabriela Buzescu.

Citeste și:  „Managementul haosului, Vol. 3” de Claudiu Oteleanu, este singura carte scrisă de un autor român dedicată în mod explicit lui Donald Trump, cel puțin până acum

Scopul evenimentului este Omagierea celui mai mare poet român care a dat naștere culturii românești lăsând acestei țări un tezaur nestemat care nu trebuie uitat fiindcă ne reprezintă la modul cel mai frumos ca identitate națională și cum nu există cultură fără educație am invitat elevi din liceele brașovene să ni se alăture în proiectul nostru le mulțumim că au răspuns și s-au implicat cu drag și profesionalism. De asemenea mulțumim Operei Brașov pentru sprijin și găzduire, împreună facem ca acest eveniment
să fie unul deosebit așa cum merită marele poet, La mulți ani Mihai Eminescu! La mulți ani culturii naționale!
”- a declarat organizatorul Elena Moisa, președinte Art Respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.