Poliția locală Brașov face angajări

Poliția Locală Brașov are nevoie de doi specialiști în disciplina în construcții! Biroul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal are nevoie de doi noi membri pentru completarea colectivului. De aceea, în data de 3 decembrie a.c. se va desfășura concursul pentru ocuparea acestor posturi, biroul având un deficit de specialiști, raportat la volumul de muncă.

Pentru acest job, înscrierile se fac în perioada 28 octombrie – 18 noiembrie a.c. Printre condițiile cerute la înregistrarea dosarului de concurs se număra cele legate de studii, dar și existența unui certificat psihologic specific muncii de polițist. Astfel, candidații trebuie să depună la sediul Poliției Locale Brașov din strada Nicolae Bălcescu nr. 62-64 un dosar care să dețină, printre altele, și documentele care să ateste studiile superioare într-una din specializările necesare pentru desfășurarea activității în acest domeniu – arhitectură și urbanism sau inginerie civilă.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Totodată, Poliția Locală Brașov organizează concurs și pentru ocuparea unui post de referent pentru Compartimentul Relații Publice, Evidența proceselor verbale. Dosarele se depun în tot în perioada 28 octombrie – 18 noiembrie a.c. Pentru acest job, candidații trebuie să treacă, însă, de o probă suplimentară pentru testarea cunoștințelor de IT, examen eliminatoriu, care se va desfășura în 28 noiembrie a.c.

Așadar, proba scrisă pentru cele trei posturi vacante (două pentru Biroul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal; unul pentru Compartimentul Relații Publice, Evidența proceselor verbale) se va desfășura în 3 decembrie 2019, iar data și ora interviului vor fi afișate împreună cu rezultatele de la proba scrisă.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Toate amănuntele cu privire la bibliografie, condiții de înscriere și alte detalii cu privire concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante se pot obține la numărul telefon 0368/45.70.10 prin Serviciul Resurse Umane, dar și de pe site-ul www.politialocalabrasov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.