Care sunt diferențele dintre pârtiile pentru începători și cele ușoare

Un aspect deosebit de important în ceea ce privește învățarea schiului sau a snowboard-ului și totodată un aspect care ține de siguranță este înțelegerea și conștientizarea diferențelor dintre pârtiile pentru începători și pârtiile ușoare, transmit salvamontiștii din Poiana Brașov.

Pârtiile pentru începători din Masivul Postăvaru sunt pârtia Bradu și pârtia Stadion, singurele pretabile învățării alunecării pe zăpadă, deoarece sunt pârtii scurte și foarte puțin înclinate, spre deosebire de pârtia Drumul Roșu, care chiar dacă este cotată ca fiind ușoară, este o pârtie foarte lungă, însumând aproape 5 km și jumătate și care are unele zone foarte înclinate. Alegând Drumul Roșu, în condițiile în care nu aveți nici cele mai elementare noțiuni în ceea ce privește schiul sau snowboard-ul, riscați să vă accidentați sau mai mult decât atât, să accidentați alte persoane.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Primele exerciții în învățarea alunecării se fac în zonele plate, de la baza pârtiei, pentru a vă acomoda cu echipamentul, a simți ce înseamnă alunecarea, frânarea și ocolirea în condiții de viteză mică și control permanent.

Tratați cu responsabilitate aceste sporturi, nu vă supraestimați niciodată posibilitățile și alegeți pârtia pe care doriți să coborâți, în funcție de pregătirea și nivelul vostru tehnic și fizic, condițiile meteorologice sau starea zăpezii, recomandă salvamontiștii brașoveni.

Totodată, schiorii avansați nu trebuie să schieze cu viteză pe pârtiile destinate începătorilor sau nivelului mediu, deoarece acest fapt creează diferențe mari de viteză între practicanți, lucru care poate genera coliziuni și implicit accidentări, mai transmit salvatorii montani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.