Compania Apa își mută șantierul și restricțiile în centrul orașului

Compania Apa Brașov se mută cu șantierul pe străzile N.D. Cocea și Dimineții, cu întregul deranj aferent. Din această cauză, pe strada Nicolae Titulescu, parcarea mașinilor va fi strict interzisă, începând de mâine și până pe 6 noiembrie. Totodată traficul pe străzile pe care se efectuează lucrări va fi restricționat.
„Miercuri, 30 octombrie 2019, vor fi finalizate lucrările de modernizare pe tronsonul I şi vor începe cele de pe tronsonul al II-lea.
În perioada 30.10 – 06.11.2019, vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între N.D. Cocea și Dimineții.
Având în vedere amploarea lucrărilor este necesară menținerea parcărilor libere, pe ambele părți ale străzii N. Titulescu, pe acele porțiuni pe care sunt exectate lucrări și pe străzile adiacente pe care traficul va fi redirecționat.
Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător.
În toată această perioadă, Compania APA Brașov va transmite în permanență informări referitoare la stadiul lucrărilor.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.
Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, se arată în comunicatul Companiei Apa Brașov.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.