Comunicat de presă / „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

MUNICIPIUL BRAȘOV în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Construire de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Brașov”, care vizează construirea a 60 de unități de locuit noi, în clădiri eficiente din punct de vedere energetic, pentru tinerii din comunitățile marginalizate sau din grupurile vulnerabile, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10/12/Runda 2, contract de finanțare nr. 19323 din 15.02.2023.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea calității vieții în zonele urbane, prin asigurarea accesului la locuințe de calitate pentru tinerii ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuinte, în condițiile pieței.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă:

  1. Construirea a 60 unități locative noi, pentru tineri din grupuri și comunități marginalizate, conforme cu ținta privind atingerea pragului de minim 20% consum primar de energie, în comparație cu cerințele privind construcțiile NZEB, stipulate în reglementările naționale, reflectate în certificatele de performanță energetică;
  2. Achiziția, amplasarea și punerea în funcțiune a trei puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice;

Data începerii proiectului: 15.02.2023

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, începând cu data de 15.02.2023, cu posibilitatea prelungirii acestui termen pâna la data de 30.06.2026.

Valoarea totală a proiectului este 25.186.585,48 lei cu TVA, din care 21.165.197,88 lei este valoarea eligibilă din PNRR, iar 4.021.387,60 lei este valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR. Finanțarea sumelor neeligibile necesare implementării proiectului, va fi asigurată din bugetul local al Municipiului Brașov.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

La implementarea proiectului va fi respectat principul DNSH atât în faza de proiectare, cât și în faza de execuție.

„Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.”

Date de contact beneficiar:
UAT Municipiul Brașov – Bulevardul Eroilor, nr. 8
Tel: 0268/405000
Email: contact@brasovcity.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.