În ultima zi din luna ianuarie, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru gestionarea optimă a celor 1.490 situații de urgență, înregistrate la nivel național.
În acest interval, cele mai multe misiuni au fost desfășurate de către echipajele SMURD, care au asistat medical peste 1.200 de persoane.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, pompierii au intervenit în 177 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce, echipajele de stingere au acționat pentru stingerea celor 81 de incendii înregistrate la nivel național, limitând astfel pagubele materiale și extinderea flăcărilor la vecinătăți.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, o atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 10 de situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate.
Pe timpul misiunilor desfășurate, datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative, 17 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Printre alte informații relevante menționăm faptul că, în decursul zilei de ieri au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase în județul Vrancea, dispariția unui minor în județul Vaslui, precum și avarierea unei magistrale pentru transport gaze naturale în județul Vâlcea.
Pe lângă toate aceste situații, pompierii militari au continuat și acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și, implicit, a cetățenilor străini veniți în România.
Pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență ce pot apărea și care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor, dinamica operativă va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor care se impun gestionării cu eficiență a acestora.
Aflați acum cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență! Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play.
Sursa: IGSU