Lovitură pentru sute de mii de bolnavi. Dispar zeci de medicamente de pe piață

Sute de mii de pacienți, în pericol să rămână fără unele medicamente de la 1 noiembrie! Acest lucru este cauzat de faptul că Ministerul Sănătății nu a nominalizat până acum medicamentele fără alternativă terapeutică care ar urma să dispară de pe piață după 1 noiembrie, chiar dacă mai sunt puține zile până atunci, este semnalul de alarmă tras de Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP), potrivit 360medical.ro.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții asociației spun: „În ultimele 10 zile am tras repetate semnale de alarmă către Ministerul Sănătății printr-un Apel Public care semnalează pericolul retragerii a 70 de medicamente din farmaciile din România la începutul lunii noiembrie, dintre care 18 fără alternativă terapeutică”.
Potrivit anunțului făcut pe dată de 21 octombrie de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ar fi cazul unui număr de 21 de medicamente fără alternativă terapeutică .

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

„Cu doar 5 zile înainte de 1 noiembrie, încă nu știm care sunt acestea! Ce vor face aceste câteva sute de mii de pacienți și familiile lor începând cu 3 noiembrie? Ce vor face medicii lor când, într-un timp foarte scurt, vor trebui să schimbe tratamentul tuturor acestor pacienți?” mai spune asociația.

Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), avertiza pe data de 11 octombrie, în legătură cu faptul că prețul a 128 de medicamente va expira la începutul lunii noiembrie, neexistând alternativă terapeutică în cazul a aproape de 30 de medicamente . Ministerul Sănătății a reacționat după declarația lui Andrei Zaharescu, comunicând că a identificat soluții pentru cele 128 de medicamente ale căror prețuri expiră între 2 și 6 noiembrie.
Ministerul afirma că în cazul unui număr de 58 de medicamente prețul a fost acceptat de către companiile farmaceutice. În cazul altor 52 de medicamente, ministerul specifica că au fost găsite echivalente terapeutice de către ANMDMR și comisiile de specialitate.În cazul unui număr de 18 medicamente , la care companiile farmaceutice nu au fost de acord cu prețul și nici nu au fost găsite soluții alternative farmaceutice,

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Ministerul Sănătății a cerut comisiilor de specialiști să spună dacă există un medicament care poate fi folosit la tratarea aceleeasi afecțiuni în România, însă până acum nu au fost nominalizate cele 18 medicamente și nici dacă a fost găsită vreo soluție de înlocuire a lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.