Mai multe instituții educaționale din subordinea Consiliului Județean Brașov vor fi modernizate cu fonduri din PNRR

Consiliul Judeţean Braşov a lansat achiziţiile din cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din subordinea Consiliului Județean Brașov și a Palatului Copiilor Brașov”, finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României pe Componenta C15: Educație.

În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice au fost publicate documentaţiile aferente echipamentelor TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor) prevăzute în proiect, cele referitoare la achiziţia de mobilier, precum şi cele privind procurarea materialelor și echipamentelor didactice, incluzând livrarea, instalarea, montarea, punerea în funcțiune a acestora, precum și asigurarea garanției.

* În ceea ce priveşte echipamentele TIC, este vorba despre cinci loturi cu o valoare totală estimată (fără TVA) de 3.054.291,69 lei, respectiv:

  • Echipamente TIC pentru dotarea laboratoarelor de informatică, estimate la preţul de 354.160,80 lei;
  • Echipamente TIC pentru dotarea sălilor de clasă, estimate la 2.009.370,65 lei;
  • Echipamente TIC pentru dotarea laboratoarelor de științe, estimate la 88.540,20 lei;
  • Echipamente TIC pentru dotarea cabinetelor, estimate la 277.543,12 lei;
  • Echipamente TIC pentru dotarea atelierelor de practică, cu o valoare estimată de 324.676,92 lei.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 26 februarie 2024.

* Pentru achiziţia de mobilier sunt ofertate trei loturi, cu o valoare totală estimată la 1.365.949 lei (fără TVA), şi anume:

  • Mobilier pentru dotarea sălilor de clasă, lot estimat la preţul de 1.158.921,30 lei;
  • Mobilier pentru dotarea laboratoarelor de științe, cu o valoare estimată de 88.357 lei;
  • Mobilier pentru dotarea cabinetelor, estimat la 118.670,70 lei.
Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Termenul de depunere a ofertelor stabilit de autoritatea contractantă este 29 februarie 2024.

* Materialele didactice care urmează să fie cumpărate sunt grupate pe cinci loturi cu o valoare totală estimată de 1.829.221,76 lei, după cum urmează:

  • Materiale didactice pentru dotarea sălilor de clasă, estimate la 513.504,71 lei;
  • Materiale didactice pentru dotarea laboratoarelor de științe, estimate la 265.803,80 lei;
  • Materiale didactice pentru dotarea cabinetelor (școlare, de asistență psihopedagogică, săli de sport), estimate la 390.810,17 lei;
  • Materiale și echipamente de specialitate pentru dotarea atelierului de practică Făgăraș, estimate la 329.551,54 lei;
  • Materiale și echipamente de specialitate pentru dotarea atelierului de practică Codlea, estimate la 329.551,54 lei.

Termenul până la care operatorii economici pot depune oferte la autoritatea contractantă este 5 martie 2024.

Aşadar, de toate aceste achiziţii vor beneficia cele cinci instituţii educaţionale aflate în subordinea CJ Braşov – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Braşov, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Făgăraş, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Brădet Săcele, Şcoala Profesională Specială Codlea şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov, alături de Palatul Copiilor Brașov.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Astfel, va fi asigurată baza materială pentru sprijinirea transformării digitale a școlilor speciale și a unităților conexe din județul Brașov, pentru accesul elevilor cu nevoi educaționale speciale la tehnologie și la materiale educaționale particularizate, pentru dezvoltarea competențelor digitale ale acestora şi accesibilitatea instruirii, realizată atât fizic, cât și online.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din subordinea Consiliului Județean Brașov și a Palatului Copiilor Brașov” are o valoare totală de 7.456.495,34 lei. Bugetul total eligibil din PNRR este de 7.436.860,34 lei, iar diferenţa de 19.635 lei va fi acoperită din bugetul propriu al judeţului.

La finalul proiectului, cele şase instituţii de învățământ vor benefica de următoarele investiţii:

• 3 laboratoare de informatică din unitățile de învățământ special pentru ciclul primar și gimnazial dotate cu echipamente;

• 1 laborator de informatică din rețeaua învățământului special profesional și tehnic dotat cu echipamente;

• 95 săli de clasă dotate cu echipamente TIC pentru organizarea în mediul virtual;

• 85 săli de clasă/grupă dotate cu mobilier și materiale didactice în completarea celor existente;

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

• 3 laboratoare de științe dotate cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice specifice;

• 11 cabinete școlare dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale specifice; 

• 3 cabinete de asistență psihopedagogică dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale specifice;

• 2 săli de sport dotate cu echipamente, mobilier și materiale sportive;

• 2 ateliere de practică dotate cu echipamante digitale, mobilier și materiale specifice.

„Până la sfârşitul anului 2024 vom implementa acest proiect PNRR prin intermediul căruia vom îmbunătăţi baza materială şi didactică a unităţilor de învăţământ special din subordinea noastră şi a Palatului Copiilor. Ne propunem să asigurăm condiţii moderne de învăţare, precum şi servicii de evaluare, consiliere, recuperare, educație și formare profesională de calitate, ceea ce va determina creșterea adaptabilității şi incluziunii, reducerea abandonului şcolar, creșterea integrării și absorbției sociale și profesionale, dar și diminuarea inegalității de șanse între elevi”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.

Județul Brașov va realiza toate achizițiile incluse în proiect, iar la finalizarea perioadei de implementare, dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate va fi transferat cu titlul gratuit fiecărei unități şcolare beneficiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.