Coșmarul șoferilor de pe Valea Prahovei se prelungește! Blocaj la licitația pentru Centura Bușteni – Azuga, după ce CNSC a admis contestația Ozaltin (Turcia)

Contractul pentru proiectarea şi execuţia centurii de la Buşteni – pe DN1 Valea Prahovei – nu poate fi semnat cu firma din România care a câştigat licitaţia, după ce contestaţia unui constructor din Turcia a fost admisă. Centura Buşteni are o lungime de 10 kilometri, un termen de realizare de trei ani şi un cost estimat de aproape 600 de milioane lei, informează Rador.

Asocierea condusă de constructorul prahovean CONI care lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei a câștigat în decembrie 2023 licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Bușteni – Azuga, dar contractul de aproximativ 600 de milioane de lei nu poate fi semnat după ce turcii de la Ozaltin au depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, potrivit documentelor pe care le-a consultat Economedia. Ozaltin este constructorul care modernizează DN 6 Alexandria – Craiova și lucrează pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești. Coni și Ozaltin au concurat și la prima licitație pentru Centura Bușteni.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

În contestația depusă la CNSC, Ozaltin acuză Consiliul Județean Prahova că i-a descalificat oferta și a derulat licitația cu evaluarea ofertei CONI netransparent. Totodată, constructorul turc susține că oferta prahovenilor trebuie descalificată pentru că nu ar respecta condițiile de calificare/ experiență similară în proiectare, iar oferta financiară nu este corelată cu cea tehnică, potrivit Ecomedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.