Peste 71.000 de firme au fost radiate în 2023

Un număr de 71.241 de firme au fost radiate la nivel naţional, în 2023, cu 3,26% mai puţine comparativ cu anul anterior, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti – respectiv 11.820 (în scădere cu 3,66 faţă de 2022) şi în judeţele Cluj (3.726, -3,73%), Timiş (3.113, -2,78%), Constanţa (2.949, -8,98%) şi Iaşi (2.769, +4,06%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (416, în scădere cu 28,4% faţă de anul precedent), Giurgiu (554, -24,32%), Călăraşi (555, -8,42%) şi Covasna (572, -3,7%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Sălaj (+22,45%), Bacău (+18,36%) şi Dâmboviţa (+17,43%).

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (-28,4%), Giurgiu (-24,32%) şi Ilfov (-19,84%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – de 17.194 (-13,38%, raportat la 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6.427, +3,74%) şi construcţii (5.470, -18,38%).

În decembrie 2023, au fost consemnate 11.228 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (1.680) şi în judeţele Cluj (809), Iaşi (537) şi Timiş (492). Sursa: Agerpres

Foto. greenbiz.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.