Se schimbă vremea radical. ANM a emis COD GALBEN

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie ( ANM) au emis luni, 12 februarie, atenționări meteo COD GALBEN.

COD GALBEN de vânt pentru mai multe județe

Astfel, prima atenționare COD GALBEN transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă luni, timp de mai multe ore. Mai exact, în intervalul 12 februarie, ora 10 – 12 februarie, ora 18.

Conform meteorologilor, vântul va avea intensificări în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei. Vor fi viteze în general de 55…65 km/h, iar în județul Constanța și pe litoral, rafalele vor depăși temporar 70 km/h.

Specialiștii ANM atrag atenția că, pe litoral, vântul va continua să aibă intensificări în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze de 50…55 km/h.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

Informare meteo: precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului

De asemenea, meteorologii au emis o informare meteo, de precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, ce va fi valabilă până miercuri dimineață, 14 februarie. Mai exact, în intervalul 12 februarie, ora 14 – 14 februarie, ora 10.

În intervalul menționat, temporar se vor semnala precipitații în aproape toată țara și se vor acumula cantități de apă în general de 15…25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă, însoțite și de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului.

La munte, iar în noaptea de marți spre miercuri, trecător și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații mixte.

Marți, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vor fi rafale de 60…80 km/h, iar temporar și în regiunile estice și local în cele vestice și sud-vestice, în general cu viteze de 45…55 km/h”, conform ANM.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

COD GALBEN. Sunt prognozate ninsori la altitudini de peste 1500 m

Totodată, ANM a mai emis, luni dimineață, și o atenționare COD GALBEN de precipitații însemnate cantitativ, meteorologii anunțând că în zonele montane sunt prognozate ninsori la altitudini de peste 1500 de metri.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei, precum și în zonele montane aferente va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp, iar izolat de 50 l/mp.

La altitudini mai mari de 1500 m, îndeosebi pe parcursul zilei de marți (13 februarie) în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent”, potrivit atenționării ANM.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

Sursa foto: meteoromania.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.