Având în vedere condițiile meteo favorabile, dar și solicitările primite din partea bicicliștilor, operatorul de transport RATBV va relua, de mâine, transportul bicicletelor în Poiana Brașov. Toate autobuzele care vor circula pe linia 20 vor asigura și transportul bicicletelor.
,,Având în vedere vremea frumoasă și discuțiile pe care le-am avut cu comunitatea de bicicliști, am luat decizia ca de mâine să relansăm transportul gratuit al bicicletelor spre Poiana Brașov. Analizând impactul pozitiv pe care acest program l-a avut în ultimii ani, creștem capacitatea de transport a bicicletelor pe linia 20, astfel că, în funcție și de cerere, vom putea ajunge la 60 de biciclete transportate în fiecare oră. Îi rugăm pe bicicliști să vină cu 10 minute înainte de ora de plecare a autobuzelor pentru a avea timpul necesar să-și încarce bicicletele și să le asigure”, a precizat Flavia Boghiu, viceprimarul Municipiului Braşov.
În fiecare zi, pe linia 20 toate autobuzele care pleacă din Livada Poștei vor fi dotate cu sisteme de transport pentru biciclete. În funcție de frecvența acestora, în zilele de weekend sau în cele cu cerere mare, autobuzele de pe linia 20 vor putea transporta 60 de biciclete/oră, fiecare platformă fiind prevăzută cu 10 suporturi.
Conform precizărilor reprezentanților RATBV, bicicletele vor fi încărcate și asigurate de proprietarii acestora, conducătorul auto urmând să verifice faptul că prinderea s-a realizat corect, pentru a preveni apariția oricărui incident.
Suporturile de transport sunt omologate și nu prezintă pericole pentru siguranța bicicletelor.
Pentru a nu apărea situații de nerespectare a graficelor de circulație, persoanele care doresc să beneficieze de serviciul gratuit sunt rugate să se prezinte cu aproximativ 10 minute înainte de plecarea în cursă la peronul de îmbarcare, din Livada Poștei sau Poiana Brașov, pentru a avea timp să-și încarce și să-și asigure bicicletele.
Transportul bicicletelor se realizează gratuit.