Parcul de la Iepure va fi deschis sâmbătă, conform deciziei primăriei Brașov. Anul trecut, suprafața de peste 16.000 de metri pătrați a fost reamenajată. Au fost construite alei pietonale, piste de biciclete, un pavilion administrativ, o fântână arteziană, aparate de fitness, bănci, locuri de joacă pentru copii, dar și un poligon de învățare a mersului pe bicicletă pentru copii.
Cea mai mare suprafaţă revine zonelor verzi, înierbate sau plantate cu flori, arbuşti decorativi şi au fost plantați și aproximativ 400 arbori. Pentru această zonă au fost alese plante specifice vegetaţiei locale sau bine aclimatizate pentru condiţiile specifice Văii Cetăţii, transmite Radio România Braşov FM.
„Sâmbăta aceasta, de la ora 14.00, deschidem parcul de La Iepure. Vă așteptăm cu noile trasee de Pump Trak, zona de joacă pentru copii, poligonul pentru cei miciv în care pot să și dezvolte abilitățile de bicicliști, dar și zonele de relaxare pentru toate vârstele”, a transmis Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.
Fondurile europene pentru proiect au fost de peste 6,3 milioane lei, fără TVA, din care 98% au fost nerambursabile.
Felicitari,în sfârsit a ti re adus la viatâ celebrul agrement Iepure,acolo se fâceau cele mai bune patricieni si mici la « Câciulâ) ,iar la «(Nilâ)cel mai bun bulz si fripturâ pe fund de lemn,Bravo primarul Brasovului,încâ odatâ felicitari.