Elevii școlii din Budila se pot bucura de o veste minunată: Se mărește oferta din Magazinul Clasei

Muzeul Interactiv de Științe Brașov a decis să sprijine Magazinul Clasei de la școala din Budila și oferă lunar 15 bilete de acces elevilor de acolo.

Magazinul Clasei este un proiect care combate de 2 ani de zile absenteismul, implicit abandonul școlar, la școala din Budila. Elevii care vin o zi întreagă la școală primesc un punct. Cu aceste puncte, la final de lună, pot “cumpăra” de la Magazinul Clasei diverse bunuri: rechizite, haine, încălțări, etc… În 2 ani, de când a început implementarea lui, a crescut considerabil prezența la școală și implicarea copiilor la clasă.

Zilele trecute, conducerea Muzeului Interactiv de Științe din Brașov a decis să sprijine acest proiect și să ofere lunar câte 15 bilete de acces gratuit la muzeu.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

“Ne-am gândit că ne-ar prinde bine să oferim și altceva în cadrul Magazinului Clasei. Încercăm să mărim şi să diversificăm paleta produselor pentru recompensarea elevilor silitori şi perseverenți. Discutând cu un prieten am ajuns să vorbesc cu Ioana Borsan, de la Muzeul de Științe. Am fost acolo, în primă fază, cu 4 copii, ca să vedem dacă este de interes pentru ei și să ne cunoaștem cu Ioana și colegii ei. Totul a fost extraordinar, iar Ioana este o persoană deosebită. Când am întrebat-o dacă ne poate ajuta regulat, a zis DA fără să ezite. Îi mulțumesc pe această cale! Astfel, începând cu luna martie, vom avea la Magazinul Clasei din Budila și bilete la Muzeul Interactiv de Științe din Brașov”, a declarat Elza Fejer, învățătoare și coordonatorul proiectului.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Muzeul Interactiv de Științe din Brașov a împlinit de curând 4 ani de existență, ocazie cu care s-a mutat în locație nouă și a devenit cel mai mare astfel de muzeu din România. Fondatoarea acestuia este Ioana Borsan, o brașoveancă îndrăgostită de știință și educație.

“Am fondat acest muzeu privat din pasiunea pentru știință și educație. Am plecat la drum acum 4 ani, iar în tot acest timp am evoluat considerabil. Pe lângă faptul că am ajuns să avem o locație mult mai mare decât cea inițială, acum organizăm și ateliere pentru copii, cu sprijinul RAP Group. Când mi-a povestit Elza despre Magazinul Clasei și despre rezultatele pe care le au, am fost imediat de acord să ajut cu ce pot. Cred că astfel de soluții sunt necesare și binevenite în sistemul de învățământ din România. Mă bucur pentru că pot să pun umărul și să le ofer lunar 15 bilete de acces gratuit la muzeul nostru”, a delclarat Ioana Borsan, fondatoarea Muzeului Interactiv de Științe din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.