Municipalitatea continuă implementarea strategiei de promovare a soluțiilor de transport prietenoase cu mediul prin asigurarea infrastructurii necesare. Una dintre soluțiile ecologice de mobilitate este cea a transportului electric, fie că vorbim de troleibuze și autobuze, fie de autoturisme electrice.
În cazul celor din urmă, unul dintre elementele necesare dezvoltării acestui tip de transport este existența stațiilor de încărcare. Primăria Brașov a demarat un program amplu de dezvoltare a unei rețele publice de stații de reîncărcare care va ajunge la aproximativ 250 de stații, amplasate atât în zonele intens circulate, cât și în interiorul cartierelor, cea mai mare parte fiind finanțate cu fonduri nerambursabile.
Cea mai recentă finanțare nerambursabilă obținută de municipalitate, în 4 martie, este cea de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru amplasarea a 80 de stații de reîncărcare.
,,Continuăm programul nostru de a transforma Brașovul într-un oraș prietenos cu mediul, un adevărat «oraș verde». Am obținut finanțare pentru încă 80 de stații de încărcare, care vor fi amplasate în interiorul cartierelor, pentru a asigura acest serviciu rezidenților. Prin acest proiect, Brașovul ajunge la 250 de stații publice de încărcare, unele instalate, altele în diferite etape de implementare, dar toate cu sursă de finanțare asigurată. Brașovul este, cu siguranță, unul dintre orașele cele mai prietenoase cu autoturismele electrice. Ne dorim să facem din Brașov capitala verde a României și să atingem ținte ambițioase în ceea ce privește reducerea poluării, dar pentru a le cere brașovenilor să treacă la un transport electric, trebuie să le asigurăm și infrastructura necesară încărcării autovehiculelor electrice”, a precizat primarul Allen Coliban.
Valoarea finanțării nerambursabile pentru cele 80 de stații de încărcare, asigurată în proporție de 100% de AFM, este de 4.752.423,27 lei.
În prezent primăria are instalate următoarele stații publice:
- 4 stații de reîncărcare vehicule electrice 50 kW DC + 22kW AC, proiect finanțat din bugetul local, încărcare gratuită (Str. Nicolae Iorga, la Parcul Titulescu);
- 2 stații de reîncărcare 11 kW AC conectate la sistemul de iluminat public, proiect finanțat din bugetul local – operaționale din anul 2016, încărcare gratuită (Bd. Eroilor, Zona Muzeul de Artă – Capitol, parcare publică);
- 8 stații de reîncărcare lentă, gratuită, la Parcarea Regina Maria;
- 10 stații, cu un sistem de încărcare în curent alternativ, de 22 de kW, montate în parcări publice, cu încărcare gratuită: B-dul Griviței nr. 49; B-dul Griviței nr. 69; Calea București, breteaua spre str. Carpaților (vis-a-vis de Inspectoratul de stat în construcții) – 2 stații; Str. Crinului – 2 stații; Str. Avram Iancu, în apropiere de intersecția cu str. Morii; Str. Avram Iancu, în apropiere de fabrica Vel-Pitar; Str. Independenței, în apropiere de Piața Tractorul; în parcarea de la Grădina Zoologică.
Proiecte în curs de implementare:
- 15 stații de reîncărcare 100kW DC + 22kW AC, proiect aflat în implementare, care se va finaliza la sfârșitul lunii viitoare (proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu);
- 90 de stații de reîncărcare, proiect finanțat prin PNRR (22 de stații 100kW DC + 22kW AC și 68 de stații 2×22 kW AC);
- 15 stații de reîncărcare 100kW DC + 22kW AC, contract de finanțare semnat (proiect finanțat prin AFM);
- 80 de stații 2x22kW (finanțarea aprobată ieri de AFM).
La acestea se adaugă alte proiecte finanțate prin PNRR, care includ și stații de reîncărcare (locuințe pentru tineri, renovare energetică a clădirilor rezidențiale etc.).
În municipiul Brașov sunt înregistrate 1.136 de autovehicule electrice, dintre care 866 de autoturisme și 71 de motociclete. Lor li se adaugă 5.079 de autoturisme hibrid, dintre care o parte semnificativă sunt cu sistem plug-in.