Brașov: Mai multe persoane dintr-o clădire din centrul istoric vor fi evacuate din cauza riscului de prăbușire a imobilului

Primarul Allen Coliban a convocat în această după-amiază Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a prezenta situația unui imobil din centrul istoric, str. Poarta Șchei nr. 13, care, conform expertizei realizate, prezintă o stare de degradare avansată, o parte a calcanului clădirii s-a prăbușit spre curtea interioară și există riscul ca aceste deteriorării să se accentueze, astfel că locuirea apartamentelor din acest imobil reprezintă un risc.

În urma prezentării Raportului de expertiză tehnică în cadrul CLSU, comitetul a luat decizia evacuării locatarilor din acest imobil și cazarea, celor care doresc, în imobilele administrate de către Direcția de Asistență Socială.

În paralel, reprezentanții Serviciului Disciplina în Construcții, din cadrul Poliției Locale, împreună cu expertul care a efectuat analiza preliminară a structurii de rezistență, vor stabili care sunt etapele necesare punerii în siguranță a imobilului și, ulterior, consolidării acestuia.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

În acest imobil sunt 12 apartamente, cel mai afectat fiind apartamentul nr. 11, calcanul prăbușindu-se peste planșeul acestui apartament, planșeu care a cedat, parțial, și s-a prăbușit.

Această construcție a fost realizată în jurul anului 1700, cu un regim de înălțime Sp + P + E, fiind un monument istoric clasa B. Construcția adăpostește mai multe apartamente, cu mai mulți proprietari. Dintre acestea 6 sunt locuite, dintre care un apartament este închiriat, un apartament era utilizat în regim hotelier, iar restul apartamentelor nu sunt locuite.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.