Investițiile Europene în Spitalul Dr. C.T. Spârchez din Zărnești, continuă prin PNRR

Primăria Zărnești anunță că Ministerul Sănătății a aprobat proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului “Dr. Caius Tiberiu Spârchez” din Zărnești”, în cadrul Planului Național de Redresare Și Reziliență și inițierea procedurilor de achiziții aferente acestuia.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.215.890,89 lei (fără TVA), respectiv 1.446.910,16 lei ( TVA inclus), durata de implementare fiind de 20 de luni de la momentul depunerii cererii de finanțare.

Prin acest proiect va fi modernizată întrega infrastructură digitală a unității medicale în vederea eficientizării proceselor medicale, precum și a celor de natura administrativă.

Trecerea la un model de lucru bazat pe date digitale și procese securizate și automatizate va aduce numeroase beneficii atât pentru personalul spitalului cât și pentru pacienți care vor putea în premieră să-și acceseze oricând, de oriunde și de pe orice dispozitiv propriul lor dosar medical. De asemenea, pacienții vor putea solicita asistență medicală de specialitate nefiind condiționați de prezența în cadrul unității sanitare.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Din perspectivă internă, spitalul va avea o evidență mult mai exactă a tuturor operațiunilor pe care le desfășoară, un control semnificativ mai bun al costurilor, ceea ce îi va permite să crească trasabilitatea și transparența actului medical.

În plan inter instituțional se are în vedere dobândirea unor capabilități sporite de interconectivitate si interoperabilitate cu acces controlat la informații complete si corecte despre fiecare pacient.

Implementarea sistemului va permite monitorizarea actului medical începând din etapele prespitalicești, continuând în planul spitalului și finalizând cu activitățile post spitalizare.

Prin implementarea proiectului vom asigura trecerea de la modelul de lucru tradițional bazat pe hârtie la un model de guvernanță digitală superior ca performanțe si eficiență. Ca urmare a implementării proiectului nivelul de competențe digitale al angajaților va crește semnificativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.