Karatiștii constănțeni au plecat de la Brașov încărcați de medalii

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, la Brașov a avut loc Campionatul Național de Ashihara Karate. La această competiție, Orașul Ovidiu a fost reprezentat de 11 sportivi.

Sportivii din Ovidiu au reușit să obțină numeroase medalii, urcând astfel pe podium, chiar dacă unii dintre ei au fost debutanți în astfel de competiții și au au avut de înfruntat sportivi cu experiență, campioni cu vechime.

Astfel, tinerii ovidieni care au urcat pe podium au fost:

Hanriot Rebeka – Aur
Toboc Vlad – Argint
Ardeleanu Alexandru – Argint
Gheorghe Liviu – Argint
Toboc Alexandru – Bronz
Trișcă Andrei – Bronz
„De menționat ca acești copilași s-au bătut de la egal la egal cu sportivi foarte titrați, campioni mondiali, europeni, cu multa experiență în Ashihara Karate. Clasarea putea fi și mai buna pentru sportivii noștri dacă nu ratau calificarea sau aurul în ultimele secunde. Trebuie sa știți că la acest concurs, 3 sportivi ovidieni au fost debutanți. Chiar și în aceste condiții, Gheorghe Liviu a reușit sa devină vicecampion național, pierzând aurul cu câteva secunde înainte de final. Pena Flavius și Merla Ilie au debutat și ei cu câte 3 victorii de fiecare, dar au ratat calificarea la 1 punct diferență.

Citeste și:  Brașovenii, invitați să admire icoane pe sticlă la Centrul Cultural Reduta până pe 10 ianuarie

La acest concurs au mai participat și Năstase Ionuț, Guriță Andreea și Pagu Adrian care au făcut și ei o evoluție bună dar nu suficientă pentru nivelul ridicat al competiției.

Mulțumim Primăriei Ovidiu și Consiliului local Ovidiu pentru sprijinul acordat“a precizat antrenorul secției, Sempai Ghițulescu Ștefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.