În cursul zilei de ieri, pompierii militari au fost implicați în gestionarea a 1.569 situații de urgență înregistrate la nivel național. Cele mai multe intervenții au avut loc în zona București – Ilfov (370), urmată de județele Prahova (138), Galați (128) și Cluj (126).
În ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 171 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora. Printre aceste tipuri de misiuni se regăsesc căutarea, deblocarea și salvarea animalelor sau persoanelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.
În perioada analizată, echipajele SMURD au fost cele mai solicitate, acționând în peste 80% din totalul misiunilor. În urma intervențiilor desfășurate, 1.326 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu acest tip de misiuni, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 73 de incendii izbucnite la nivel național, 44 dintre acestea fiind incendii de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafață de aproximativ 335 ha de teren.
Pe timpul misiunilor derulate în sprijinul semenilor, pompierii militari au salvat 15 persoane aflate în situații critice.
Pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 6 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, 5 dintre acestea privind prezența animalelor periculoase în județele Brașov (1), Covasna (1), Harghita (2) și Mureș (1), iar 1 a vizat dispariția unui minor în județele Botoșani, Iași și Suceava.
La începutul acestei luni a fost lansată varianta actualizată a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro, care vine în sprijinul cetățenilor, oferind acces facil la informații educaționale și preventive privind situațiile de urgență, inclusiv prin optimizarea unui ChatBot care permite relaționarea directă cu utilizatorii, prin furnizarea răspunsurilor la întrebările adresate.
De asemenea, și prin aplicația mobilă DSU puteți afla informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție în cazul producerii unor situații de urgență. Aceasta poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play.
Împreună, cu sprijinul și implicarea dumneavoastră, ne asigurăm că suntem pregătiți să facem față oricăror situații de urgență.
Sursa: IGSU