Se fac angajari la Regionala CFR Brașov

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al reţelei feroviare naţionale, anunţă demararea unui program de selecţie pentru ocuparea a 90 de posturi de ingineri, absolvenţi din ultimii trei ani, în cele mai importante domenii de specialitate ale companiei.

„CFR SA oferă absolvenţilor din instituţiile de învăţământ tehnic superior oportunităţi de dezvoltare a unei cariere în domeniul feroviar, printr-un program de selecţie pentru completarea a 90 de posturi de ingineri, distribuite pe toate cele opt regionale de cale ferată (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Constanţa şi Galaţi), pentru specializările: tehnologia transporturilor (Trafic), telecomunicaţii/telecomenzi feroviare şi electronică (Instalaţii), construcţii căi ferate drumuri şi poduri (Linii). Prin acest sprijin acordat absolvenţilor, compania contribuie la dezvoltarea carierei tinerilor ingineri, prin instruire şi formare profesională într-un domeniu complex de activitate şi cu perspective de dezvoltare profesională”, notează compania într-un comunicat de presă, transmis marţi Brașov Știri.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Potrivit sursei citate, programul de selecţie se adresează absolvenţilor care îşi doresc o carieră profesională construită şi fundamentată pe experienţa specialiştilor şi experţilor feroviari, care se implică în mod direct în dezvoltarea şi implementarea celor mai mari programe de dezvoltare a infrastructurii feroviare.

Informaţiile referitoare la condiţiile de participare la preselecţie şi perioada de desfăşurare a acestei etape sunt disponibile la nivelul fiecărei regionale de cale ferată şi, de asemenea, vor fi publicate în perioada următoare şi pe site-ul companiei www.cfr.ro, la domeniul Angajări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.