Majoritatea covârşitoare a salariaţilor Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR) nu a participat la greva de avertisment declanşată miercuri dimineaţa, iar din luna iunie a acestui an salariile vor creşte, în medie, cu 250 de lei, precizează operatorul naţional de servicii poştale, într-un comunicat de presă.
„Majoritatea covârşitoare a salariaţilor Companiei Naţionale „Poşta Română” nu a intrat în grevă de avertisment (…) Suntem convinşi că reformele profunde desfăşurate în ultimii ani au avut rezultate vizibile şi concrete, majoritatea covârşitoare a salariaţilor susţinând drumul vizibil ascendent al Poştei Române. Asigurăm toţi partenerii şi toţi clienţii noştri de faptul că toate obligaţiile contractuale ale Poştei Române vor fi îndeplinite întocmai. Asigurăm pe toţi beneficiarii de servicii poştale, inclusiv pensionarii şi beneficiarii serviciilor de justiţie din România, că activitatea nu va fi perturbată”, menţionează CNPR.
În ceea ce priveşte greva de avertisment anunţată pentru miercuri, 20 martie, instituţia subliniază că informaţiile vehiculate în presă privind numărul de salariaţi aflaţi în grevă de avertisment „sunt departe de adevăr”, precum şi faptul că a fost instituită o comisie cu rolul de a analiza situaţia din fiecare judeţ privind participarea la grevă, subliniază Agerpres.
Potrivit sursei citate, CNPR este o companie stabilă, iar prin procesul amplu de modernizare s-a reuşit reorganizarea administraţiei centrale (numărul salariaţilor a scăzut de la peste 800 la aproximativ 350) şi realizarea de achiziţii importante (servere, peste 5.000 de calculatoare şi laptopuri, 1.000 de scannere, 250 de autovehicule noi, 9.000 de dispozitive mobile, maşini de numărat şi sortat bani, echipamente de scanare, împlicuire, arhivare, 20 de scannere mobile de mare capacitate).
De asemenea, reprezentanţii Poştei Române au amintit modernizarea a peste 200 de subunităţi, prima bandă de sortare modernă din ultimii 30 de ani, creşterea volumelor de corespondenţă, informatizarea a 1.600 de subunităţi poştale, achiziţia unui sistem IT pentru întreaga companie (în derulare), benzi de sortare pentru sucursalele Timişoara, Braşov şi Iaşi (în derulare), echipamente de mare capacitate pentru sortat colete şi scrisori pentru sucursala Bucureşti (în derulare).
Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.
În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al companiei.