Echipamentele necesare asigurării de wifi gratuit în 15 locuri publice din oraș vor fi instalate în perioada imediat următoare. Primăria Brașov a fost una dintre primele municipalități din țară care au accesat programul „WiFi4EU“, lansat de Comisia Europeană anul trecut și destinat cetățenilor și vizitatorilor din UE, prin asigurarea accesului gratuit la Wi-Fi cu bandă largă în spații publice (parcuri, piețe, clădiri publice, biblioteci, centre de sănătate), pe teritoriul UE.
„Cele 15 de echipamente vor fi instalate în Piața Sfatului, Piața Sf. Ioan, pe Aleea de sub Tâmpa, inclusiv în clădirea telecabinei, în Parcul Central, Parcul Tractorul, parcul din Centrul Civic, în Piața Unirii, la Modarom (pentru strada Republicii), la stațiile de telecabină din Poiana Brașov și vor deveni funcționale până la sfârșitul anului, cu excepția hotspot-ului din piața Sf Ioan, unde lucrările ar urma să se finalizeze în luna ianuarie, deoarece este necesară și execuția rețelelor de alimentare cu energie electrică. Lucrările vor fi derulate de firma care a câștigat licitația organizată în luna august – RCS-RDS, iar valoarea totală a achiziției este de 88.784 lei, inclusiv TVA, din care 18.314 de lei reprezintă cuantumul serviciilor de internet pentru următorii trei ani“, a precizat Gabriela Vlad, directorul Direcției Tehnologii Informaționale și Servicii Electronice din cadrul Primăriei Brașov.
Municipiul Brașov a câștigat anul trecut un voucher de 15.000 de euro oferit de Uniunea Europeană în cadrul unui program pentru acces gratuit la internet, prin WiFi, în spații publice.
Programul lansat de Comisia Europeană a fost accesat de peste 13.000 de municipalități din toată Europa. În urma evaluării cererilor, Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), agenția executivă a Comisiei responsabilă cu implementarea WiFi4EU, a publicat lista celor 2.800 de municipalități câștigătoare. Bugetul pentru această sesiune a fost de 42 de milioane de euro.
Potrivit contractului de finanțare, fiecare beneficiar trebuie să se asigure că instalarea este finalizată și că hotspot-ul WiFi începe să funcționeze în termen de un an și jumătate după ce i s-a acordat bonul valoric. Municipalitățile sau alte organisme publice sunt responsabile de finanțarea abonamentului la internet și de întreținerea echipamentelor, astfel încât să ofere conectivitate WiFi gratuită și de înaltă calitate pentru localnici și pentru vizitatori timp de cel puțin 3 ani.