Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncționale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo București.

Obiectivul va dispune, pe lângă stadion, de spații complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness și de scrimă), vestiare și spații conexe pentru personal, pentru cantonamente, pentru spectatori, pentru presă, transmisii TV, depozitări și alte spații tehnice aferente întreținerii clădirii, dotări sanitare și facilități pentru persoane cu dizabilități locomotorii.

Arena stadionului va avea 25.059 de locuri, iar stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerințele aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigențele superioare acestui standard.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Prin proiect, se prevede și realizarea unui spațiu expozițional, care va găzdui evenimente culturale, expoziții temporare, precum și o expoziție permanentă în care vor fi expuse trofeele clubului, precum și a unui heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Suprafața desfășurată totală a arenei este de 66.716 mp, durata de execuție este de 25 luni, iar valoarea totală a investiției este estimată la suma de 854.573.000 lei (827.893.000 lei, valoare finanțată de MDLPA prin Programul național de construcții de interes public sau social derulat de Compania Națională de Investiții, și 26.680.000 lei, valoare finanțată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo București).

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.